Echipa care a reprezentat județul Sălaj a reușit performanța de a ocupa cea mai înaltă treaptă a podiumului la concursul „Cultură și civilizație în România”.

În perioada 25-28 mai, a avut loc, la Deva, etapa națională a Concursului interdisciplinar „Cultură și civilizație în România”. Județul Sălaj a fost reprezentat de o echipă de la Colegiul Național „Silvania” Zalău, alcătuit din elevii Butaș Casian-Ioan, Han Nadia-Nicoleta, Zahorte Sarah-Patricia (clasa a XI-a) și coordonat de profesoara Tuduce Ioana.

Concursul a constat în desfășurarea a două probe: o probă teoretică și o probă practică. Prima probă a presupus pregătirea și depunerea unui portofoliu care a cuprins prezentarea scrisă din perspectiva teoretică a temei alese: analiza istorică, lingvistică, etnografică, sociologică, religioasă, cu evidenţierea aspectelor de interculturalitate. A doua probă a avut în vedere susţinerea/ilustrarea temei alese și prezentarea proiectului de conservare.

În urma parcurgerii acestor probe, echipa din Sălaj a obținut Premiul I, la secțiuneaStudiu privind mentalităţi culturale şi cercetare sociologică,” grație proiectului intitulat „Poarta Praetoria – mărcă identitară a spațiului sălăjean”.

Echipajul a fost însoțit, la Deva, de profesoara Puie Anca, de la Școala Gimnazială „Porolissum” Zalău.