E criză din nou de plastic pentru tipărirea buletinelor

0
130

Cetățenii care au depus cereri pentru schimbarea cărților de identitate au de așteptat o lună de zile pentru a primi noul act. Administrația locală spune că problema o reprezintă, din nou, lipsa materialelor necesare. Hiba nu e la noi, ci la centru, adică la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date București, din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, acolo unde se tipăresc, de fapt, cărțile de identitate.

În aceste condiții, reprezentanții Primăriei Zalău anunță cetățenii care au depus documentele pentru eliberarea actului de identitate că termenul de soluționare a cererilor este de până la 30 de zile de la data înregistrării cererii la Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor. În situații deosebite, termenul poate fi prelungit cu cel mult 15 zile de către șeful Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor.

„Până în prezent, serviciul a eliberat actele de identitate în termen de maxim 7 zile de la data depunerii cererii, termen care, din păcate, nu mai poate fi respectat din cauza lipsei materialelor pentru producerea și tipărirea documentelor, sarcină ce revine Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date București, din subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Tipărirea efectivă a cărților de identitate se realizează de către instituția menționată și structurile din teritoriu. În aceste condiții, Serviciul de Evidența Persoanelor va prelua toate cererile solicitanților, iar cărțile de identitate vor fi eliberate pe măsură ce vor fi tipărite și transmise de către structura teritorială a D.E.P.A.B.D. București. În prezent, solicitanții actelor de identitate sunt programați la 30 de zile de la data depunerii cererii, iar cazurile deosebite vor fi analizate de către conducerea direcției și soluționate, într-un termen mai scurt, în funcție de posibilitățile existente”, spun reprezentanții administrației locale.

De menționat că, în conformitate cu Legea nr. 55/2020 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, actele de identitate care au expirat după data de 1 martie 2020 sunt valabile pe toată perioada stării de alertă, precum și pe o perioadă de 90 de zile de la încetarea acesteia. În acestă situație, actele de identitate vor fi lăsate titularilor pentru a putea fi folosite.

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.