februarie 5, 2023

Batranetile au cuprins ca o molima zona rurala romaneasca. Ca sunt sate in care cel mai tanar locuitor este de 55-60 de ani, nu mai socheaza pe nimeni. Sunt preoti, care n-au mai cununat si botezat de ani de zile, ci au oficiat doar inmormantari si parastase. In casele din asezarile noastre locuiesc, ici o batrana singura, dincolo, alta mai batrana, apoi e o casa pustie, din nou o batrana, apoi un om paralizat pe pat si insiruirea ar putea continua. Rar mai e cate o familie in prag de pensionare sau cineva mai in putere. Familii tinere, chiar cu copii, nu sunt multe. Multi sunt doar cei in neputinte, suferinte, boala, saracie, batranete si mai ales in singuratate. O alinare pentru ei ar putea veni prin initiativa judetului de a ajuta persoanele cu nevoi speciale la domiciliul lor, prin biserici. Este vorba de programul finantat de Consiliul Judetean pentru sustinerea activitatilor de asistenta sociala prestate de unitatile de cult in judet, prin care anul trecut doar, au fost ingrijite 310 persoane. Totodata, programul a asigurat o paine la 29 lucratori sociali, care astfel au avut un loc de munca, chiar in satul lor. Dar totul a depins de cat de receptivi au fost preotii, de cat de mult le-a pasat de aceasta initiativa si de cat s-au zbatut pentru a parcurge pasii procedurali pentru acreditare. Se pare ca, deocamdata, sunt doar 16. Ce se ascunde totusi in spatele absenteismului atator clerici tocmai la punerea in practica a misiunii lor? Unii invoca faptul ca e de umblat pentru obtinerea acreditarii lacasului ca furnizor de servicii sociale si mai apoi pentru scrierea documentatiei de proiect. Altii sustin ca cei care sunt apti de astfel de activitati (sa le faca cumparaturile, sa le aprinda focul, sa le dea medicamentele, sa-i spele, sa le incalzeasca si sa le dea mancarea) nu se deranjeaza sa deschida usa casei unui om amarat si singur, preferand sa stea acasa in fata televizorului. Mai sunt si fete bisericesti care spun ca nu au stiinta de cei care au nevoie de ajutor. Dar ne intrebam oare parintele nu trebuie sa fie cel mai bun cunoscator al vietii si problemelor enoriasilor sai din comunitate? Cine este mai indreptatit sa le deschida poarta ca el? Pentru a-i consilia, pentru a-i impartasi pe cei aflati la pat. Oare chiar tot anul, dupa ce trece Boboteaza, sa nu mai aiba deloc ragaz un preot pentru a-si vizita credinciosii? De ce unora le pasa, se implica si nu considera ca se deranjeaza cu astfel de gesturi de omenie, in timp ce altii stau deoparte si-si vad linistiti de treburile lor?

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut