septembrie 28, 2023

Ziua bună, dragi cititori!

Există o legendă care povestește cum un baron german a întins fire în aer, în castelul său de pe Rin, de la un turn la altul, pentru ca vântul să acționeze ca asupra unei harpe eoliene și, în acest fel, să facă muzică atunci când trece printre ele. Dar, în ciuda faptului că brizele ușoare băteau în jurul castelului, nu produceau nici un sunet.

Însă, într-o noapte a început o furtună îngrozitoare și muntele pe care era așezat castelul a fost amenințat de furia unui vânt puternic. Baronul s-a uitat pe ușă înfricoșat de acest vânt năprasnic și atunci harpa eoliană a umplut văzduhul de o muzică ce se auzea deasupra furtunii. A fost nevoie de o furtună teribilă pentru a face muzică!

Rareori viața noastră poate crea o muzică plăcută în timpul zilelor de liniștită prosperitate, dar când intemperiile ne brăzdează existența, dacă știm să le răspundem cu noblețe și să le intuim sensul, vom rămâne uimiți de vigoarea și frumusețea simfoniilor.

Putem mereu să ne încredem în faptul că Dumnezeu va face perioada de ”după” dificultăți de o mie de ori mai prolifică decât cea anterioară, dacă depășim dificultățile în mod corect.

”Pentru moment, nici o disciplină nu părea să fie motiv de bucurie…dar după un timp, dă fruct liniștit de dreptate.”

Toate cele bune!

(Humberto Agudelo, Vitamine zilnice pentru suflet)

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut