februarie 6, 2023

Reabilitarea și modernizarea Drumului Județean 108A, pe tronsonul dintre localitatea Bogdana și limita cu județul Cluj, se apropie de final. De altfel, termenul prevăzut pentru finalizarea lucrărilor este 31 octombrie și trebuie respectat.

Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Sălaj, lucrările au ajuns la stadiul de turnare a ultimului strat de asfalt, cel de uzură, până în prezent constructorul reușind să acopere peste 65 la sută din lungimea totală a drumului.

În paralel, se intervine la podul de la intrarea în satul Bogdana, dinspre Huta, la podețul de la ieșire din Poic, spre Vânători, și pentru asigurarea accesului la proprietăți.

Pe acest tronson de drum județean, cu o lungime de 11,6 kilometri, se investesc aproape 53 de milioane de lei. Sursa de finanțare sunt fondurile europene, iar beneficiarii proiectului de investiții sunt Consiliul Județean Sălaj în parteneriat cu Comuna Buciumi. Principalele categorii de lucrări executate sunt realizarea terasamentelor, a sistemului rutier, respectiv a stratului de formă, a celui de fundație și a celui de legătură, dar și a drenurilor longitudinale și transversale, a șanțurilor și zidurilor de sprijin din beton și gabioane, ori la înființarea unor podețe tubulare și dalate, precum și a unor drumuri laterale și accese la proprietăți.

Valoare totală a proiectului este de 52.999.840,15 lei, din care constribuția administrației județene este de 1.053.741,56 lei.

Drumul traversează teritoriul a trei comune sălăjene – Buciumi, Cizer și Horoatu Crasnei, și leagă Sălajul de județul Cluj printr-o superbă zonă montană a Sălajului.

La momentul demarării investiției, drumul judeţean avea două benzi de circulaţie cu o lățime a părții carosabile de 5-6 metri, o suprafață de rulare reabilitată parţial, pietruită parţial, denivelată, cu gropi, burduşiri, pelade, cedări locale şi tendinţe de alunecări de teren pe zone izolate; șanțurile erau parțial colmatate și nu asigurau evacuarea apelor. Podețele și podurile erau degradate și subdimensionate, iar acostamentele erau denivelate și degradate.

Anul trecut, când condițiile meteorlogice au permis, s-au executat ample lucrări de consolidare a drumului în zona de serpentine, prin piloți forați de diametru și adâncime mare. Conform proiectului tehnic, pe acest sector s-au executat un număr de 21 de piloți având un diametru de 90 centimetri și o lungime de 12 metri, cu distanță între piloți de 2 metri. Tot în această zonă s-au efectuat și lucrări de consolidare prin zid de sprijin din beton.

Prin proiect s-a urmărit reabilitarea și modernizarea a celor 11,6 km din drumul judeţean DJ108A, lungime cuprinsă între km 7+400 – 19+000, îmbunătăţirea infrastructurii de transport și creșterea gradului de accesibilitate a zonelor rurale și urbane situate în apropierea rețelei TEN-T, la nivelul județului Sălaj.

Obiectivele proiectului sunt îmbunătăţirea condiţiilor de trafic pe tronsonul propus pentru modernizare prin creşterea capacităţii portante a drumului şi a vitezei de deplasare; creşterea siguranţei rutiere prin reabilitarea podului şi a podeţelor de pe traseu, realizarea elementelor de stabilizare a terenului şi a celor de colectare/dirijare a apelor şi aplicarea elementelor de semnalizare orizontală/verticală corespunzătoare; dezvoltarea economică a zonei de sud-vest a judeţului Sălaj şi îmbunătăţirea condiţiilor de trai pentru cei 7.436 locuitori din comunele traversate de sectorul de drum propus spre reabilitare, prin accesibilizarea zonei pentru potenţialii investitori şi prestatori de servicii şi prin scăderea costurilor de deplasare şi transport.

Prin lucrări, structura rutieră este mixtă, cu îmbrăcăminte asfaltică în două straturi, se asigură stabilitatea drumului, colectarea și evacuarea apelor și asigurarea continuității scurgerii apelor, s-au amenajat cursurile torențiale de apă, se fac trotuare, parcări și stații de autobuz acolo unde sunt necesare, dar și racorduri cu drumurile și străzile laterale DJ 108A.

1 thought on “Drum bun la Vânători, prin Bogdana

  1. Poate se indura cineva si se ocupa de craterele din asfalt situate exact in dreptul tablei cu limita de judet intre Salaj si Cluj, langa Vanatori, pe sensul de mers spre Crasna. De ani de zile sunt acolo, fara ca vreun judet sa si le asume, si sa le remedieze, reprezentand parca un “No man’s land”…

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut