Drama unei foste angajate de la Ambulanță: a cerut ajutorul ministrului Sănătății înainte de a se arunca de la balcon

8
19209

Fosta angajată a Serviciului de Ambulanță Județean care s-a aruncat de la etajul doi a cerut sprijinul Ministrului Sănătății cu numai o lună înainte de a recurge la gestul disperat. Graiul Sălajului a intrat în posesia petiției trimisă pe adresa ministrului de atunci, Vlad Voiculescu.

Femeia și-a reclamat șefa

În data de 25 martie 2021, încă angajată a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Sălaj, Tunde T. a făcut o petiție pe adresa ministrului de atunci, Vlad Voiculescu, în care cerea ajutor în relația cu managerul Narcisa Balint. ”Reclamație pentru doamna manager Narcisa Balint. Bună ziua, mă numesc Tunde T., lucrez la Serviciul de Ambulanță Județean Sălaj pe post de asistent medical cu atribuții de statistică și secretariat de 9 ani, în total am lucrat 17 ani, și din cauza stresului și bătăilor de joc ale doamnei manager sunt internată la psihiatrie cu gândul de a mă pensiona de boală pentru că nu găsesc altă soluție. Vă rog să luați măsuri și să mă sunați să-mi spuneți din ce-mi voi crește cei doi copii și cum îmi voi plăti ratele, deoarece eu cu probleme psihice și cu handicap nu mai pot lucra ca și asistent medical. Vă rog să mă ajutați și să anchetați și să-mi propuneți o soluție. A zis că nu lucrez nimic, că sunt nebună și că ea mă ține în spate, luni de zile m-a tocat psihic și nu sunt singura persoană, aștept să mă sunați la numărul de telefon XXX. Mulțumesc anticipat. Cu respect, Tunde T.”, este mesajul trimis de fosta angajată a Ambulanței sălăjene. Din păcate, nu a primit niciun răspuns. Între timp s-a pensionat, iar ”soluția” disperată pe care a găsit-o singură, la începutul acestei luni, din disperare, a fost să sară în gol de la etajul 2, de la balconul apartamentului în care locuia. Acum este internată în stare destul de gravă, având bazinul și picioarele rupte, potrivit unor surse din apropierea victimei.

Mai mulți angajați reclamă ”dictatura” de la Ambulanță

Cazul lui Tunde T. nu este unul singular, din nefericire. Tot la sfârșitul lunii martie, un grup de angajați ai SAJ Sălaj au formulat o petiție comună pe care au trimis-o atât ministrului Sănătății de atunci, Vlad Voiculescu, cât și deputatului Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisiei pentru Sănătate și Familie a Camerei Deputaților. Semnatarii petiției îl imploră, pur și simplu, pe ministru să intervină la SAJ Sălaj.

”Domnule ministru, sunteți ultima speranță de a aduce această instituție, SAJ Sălaj, pe făgașul ei normal, unde ar trebui să existe o atmosferă de lucru și colaborare plăcută, nu una în care angajații merg cu frică la serviciu. În fiecare zi există comisii de disciplină, în fiecare lună există noi angajări temporare pe starea generată de Covid-19. Angajații se tem să mai vorbească fie și între ei, se tem să-și ceară drepturile legale (concedii, ore suplimentare, ture libere etc.). Angajații SAJ Sălaj ajung fie la psihiatrie, fie ajung să amenințe cu greva foamei dacă nu sunt băgați în seamă. De frică, nici cei din Sindicat nu vorbesc.

Domnule ministru, angajații SAJ Sălaj nu sunt angajații doamnei Narcisa Balint, sunt angajați ai statului român, ai Ministerului Sănătății. Vă rog să evaluați această situație o dată din perspectiva comportamentului aberant și abuziv față de angajații SAJ Sălaj, a doua oară din perspectiva angajărilor și desfacerii contractelor de muncă temporare și, nu în ultimul rând, calitățile dânsei de manager. Nu a fost în stare să obțină în 3 ani o autorizație ISU a unei substații, respectiv comuna Crasna. Unor angajați li se plătește transportul la locul de muncă, altora nu, fără explicații. Nu este normal să faci aproape zilnic comisii de disciplină unde se trece direct la tăieri salariale”, se arată în petiția angajaților Serviciului de Ambulanță.

Aceștia prezintă situații individuale, cu declarații semnate de oamenii nemulțumiți, cărora nu le vom prezenta nici numele, nici problemele, pentru protecția lor, fiind încă angajați ai instituției. Este și solicitarea lor către ministru: ”Vă atașez câteva documente, însă avem rugămintea ca acești oameni să rămână anonimi, deoarece se tem de represalii”.

De asemenea, petiționarii cer lămuriri de la minister cu privire la situația legală a managerului, căruia Curtea de Apel Cluj i-a anulat parțial rezultatul final la concursul pe post, decizie pronunțată în 2 noiembrie 2018.

”Anulează parţial rezultatul final la concurs, în ceea ce priveşte declararea ca admisă a pârâtei B.N.L. Dispune modificarea parţială a rezultatului final al concursului, în ceea ce priveşte ocuparea postului de manager general al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Sălaj, în sensul declarării ca admis a reclamantului B.R.A. Anulează Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 286/13.04.2018 privind numirea doamnei B.N.L. în funcţia de manager general al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Sălaj. Anulează contractul de management al Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Sălaj nr.16/13.04.2018, încheiat între Ministerul Sănătăţii şi pârâta B.N.L.”, se arată în sentința Curții de Apel Cluj din urmă cu trei ani, sentință atacată de Narcisa Balint și aflată în judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a dat termen de judecată data de 15 septembrie 2021.

În finalul petiției angajaților SAJ Sălaj către ministru se arată: ”Acestea sunt câteva aspecte ale salariaților care sunt atât umiliți, cât și hărțuiți la locul de muncă. Acestei petiții depunem declarațiile acestora și precum și alte documente doveditoare și vă rugăm respectuos să ne ajutați să ne putem desfășura activitatea în mod civilizat și omenesc, nefiind supuși stresului și tensiunii care sunt prezente în unitate. Menționăm că acestei petiții s-ar fi alăturat mai mulți colegi, dar frica și nesiguranța i-a împiedicat să se alăture”.

Ministerul Sănătății a ignorat reclamațiile propriilor angajați

Petiția a fost transmisă Ministerului Sănătății în 29 martie 2021 și înregistrată la cabinetul unui secretar de stat în data de 31 martie 2021. De aici a ajuns la Serviciul Medicină de Urgență din cadrul Direcției Generale Asistență Medicală, Medicină de Urgență și Programe de Sănătate Publică în data de 5 aprilie 2021. În aceeași zi, Serviciul de Medicină de Urgență a și bifat răspunsul la petiție, referindu-se doar la aspectul legat de stadiul recursului managerului Narcisa Balint.

”Conform dispozițiilor Art. 20 alin (2) din Legea 554/2004 cu modificările și completările ulterioare – Recursul suspendă executarea și se judecă de urgență. Procedura prevăzută la Art. 493 din codul de procedură civilă nu se aplică în materia contenciosului administrativ. Față de cele prezentate, hotărârea nu este definitivă, prin urmare nu poate fi pusă în executare până la judecarea recursului”, este răspunsul dat de Minister.

O informație pe care oricine o poate verifica pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție. În rest, celelalte aspecte reclamate de petiționari sunt complet ignorate.

Deputatul Ungureanu, decis să meargă la DNA cu cazul de la Zalău

Aceeași petiție a fost trimisă și deputatului Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisiei pentru Sănătate și Familie a Camerei Deputaților. Contactat de redactorul Graiul Sălajului, deputatul Ungureanu a confirmat că a primit petiția și a depus o interpelare adresată ministrului Vlad Voiculescu în 31 martie 2021.

”Stimate domnule ministru al Sănătății, Vlad Vasile Voiculescu,
Mi-a fost adusă la cunoștință situația alarmantă de la Serviciul de Ambulanță Sălaj. Acest serviciu este condus de către doamna Narcisa Balint, căreia, potrivit Curții de Apel Cluj, i-a fost anulat concursul de admitere în funcția de manager.

Angajații de la Serviciul de Ambulanță Sălaj semnalează faptul că doamna manager are un comportament abuziv și Serviciul de Ambulanță este condus în mod defectuos. Mai mulți angajați au fost sancționați disciplinar din motive absurde, sunt amenințați cu desfacerea contractului de muncă și sunt abuzați verbal de către doamna manager. Din aceste cauze, mai mulți angajați au nevoie în acest moment de îngrijire psihiatrică și se tem să vorbească despre neregulile din interiorul instituției.

Mai mult, parcul auto al Serviciului de Ambulanță se află într-o stare avansată de degradare, riscul de accident în trafic fiind semnificativ.

Domnule ministru, vă rog să verificați aspectele semnalate de angajații din cadrul Serviciului de Ambulanță Sălaj și să luați toate măsurile administrative care se impun pentru a se rezolva problemele existente” – Interpelarea depusă de către deputatul Emanuel Ungureanu.

Până la data redactării acestui articol, deputatul nu a primit nici un răspuns de la minister.

Mai mult, deputatul Emanuel Ungureanu spune că a discutat într-o conferință pe Zoom cu petiționarii, de la care a aflat mult mai multe nereguli decât s-au semnalat în petiție. A discutat inclusiv cu Tunde T., care în acel moment era internată la Psihiatrie. ”Aștept răspunsul ministerului și după ce primesc răspunsul mă duc la DNA. Situația de la Zalău este extrem de gravă, oamenii de acolo trebuie ajutați”, a precizat pentru Graiul Sălajului deputatul Emanuel Ungureanu.

Surse din apropierea femeii care s-a aruncat de la balcon spun că în urmă cu câteva zile Narcisa Balint ar fi vizitat victima la spital, creându-i o stare de agitație și frică. Nu știm, în condițiile în care accesul vizitatorilor era restricționat în spital din cauza măsurilor anticovid, cum a reușit fosta sa șefă să ajungă în salonul în care este internată victima. Poate că cei de la Spitalul Județean de Urgență Zalău ar trebui să fie mai selectivi cu accesul persoanelor străine, astfel încât să fie protejați pacienții pe care-i au în îngrijire.

8 COMENTARII

  1. Este incredibil prin ce trec acesti angajati de la Ambulanta si nimeni nu ia nici o masura desi ei au facut sesizari. Se pare ca acesti oameni sunt terorizati, amenintati de catre un manager al carui concurs a fost anulat de catre Curtea de Apel Cluj. Nu credeam ca poate exista asa ceva in Romania anului 2021!

  2. .Nu există comentarii sau au fost șterse?Pro sau contra da’ să le vedem.La numărul de vizualizări maare minune.Ori ați pus batista pe țambal?

  3. Instituția condusă prin teroare si dezbinare cam asa sta treaba.
    Această femeie zilnic își hartuie angajații, ii terorizează pt simpla ei placere sadică. Daca nu esti supus, docil umil, cotizant esti hartuit pana la extrem.
    Este malefică!!!! Se hrănește hărțuind oamenii!! Iar pe fb face pe sfanta si ingerul pazitor. Bull shit.
    Ii tine permanent sub amenințare si stres ca nar fi destul cel obisnuit. Le inscenează pretinse fapte, IREALE, apoi ii tracaseaza prin comisii de disciplină, invocând ca sunt indisciplinați. Le pune sticle cu alcool prin dulapuri (cat sunt in concediu) apoi le insceneaza ca detin si consuma alcool. Face asazise controale inopinate in lipsa angajatului, cu argatii ei de suflet supusi si docili pe care ii pune sa intocmeasca pv cu „ce au conststat”. Ea nu semneaza nimic, doar argatii, ea este acoperita. Apoi te cheama urgent sa dai nnn declaratii, mai rau ca la politie, esti obligat fortat sa spui ce vrea ea, iti induce ca esti vinovat ca ești un rahat si ca respiri, ca esti prost, ca nu stii nimic. te baga prin comisii de disciplina etica, etc. Distranduse SADIC pe seama ta.
    Juristul instituției a fost si el internat la psihiatrie in martie in plin batalion de comisii disciplinare 28 la numar. A clacat din aceeasi cauză, stressss. acum e sub tratament dar la serviciu, pt ca e omul de baza docil.
    indisciplina: daca mergi la un bolnav care nu vorbeste si este imobilizat, esti cercetat disciplinar si santionat 10% ca de ce nu nu lai pus sa semneze !!!??? ; daca stai in upu cat trebuie pana iti predai pacientul , esti cercetat si sancționat ca de ce nu lai pus pe jos si sa pleci la alta solicitare; !!!??? dupa ce iesi din tura esti chemat la declaratii ca in masina sunt urme (făcute de ea ) si constatate de aceeasi argati in lipsa ta.!!!???? In institutie nu se fumeaza dar madam Narcisa le trage unadupa alta peste tot iar angajatul este bagat in comisie de disciplina daca in timp ce mananca si primeste solicitare, pleacă rapid si ii rămâne mancarea pe masa . vine ea si o arunca la gunoi. !!!!!!?????? Ambulantele sunt mereu stricate dar soferii sunt trimisi sa mearga cu ele asa, apoi sunt sanctionati ca nu scriu referate in timp ce si conduc.
    Lista este lungaaaaa……
    Traim un coșmar in fiecare zi la serviciu.

  4. Soluția imediata este suspendarea contractului și cercetarea managerului…până se da soluția instanta, înnebunesc oamenii…

  5. Este doar o părere, dar se spune ca sănătatea e pe primu loc iar după aia restu..nu e tot una sa vii acasă rupt de obosit fizic,te culci și îți revii și te duci cu o placere inapoi a 2-a zii la lucru,dar când te duci cu groaza și dormi cu groaza ca mâine iara tre sa te duci cu groază la lucru și vii terminat psihic și ajungi sa te arunci de pe balcon,acolo e o problemă grava și Mai bine renunti la acel serviciu chiar dacă tre sa lași în urmă ceva ce iubești…
    De mai sta aia la șefie vreo 5 ani,înnebuniți cu toții cu acte în regula….

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.