Dr. Gabriel Găvriluț, secția Pneumologie: ”Fiecare este responsabil pentru sănătatea și viața sa și a celor apropiați!”

4
1007

Medicii sălăjeni continuă să facă apel la populație pentru a respecta măsurile impuse de autorități în vederea stopării răspândirii infectărilor cu coronavirus. Chiar dacă Sălajul este pe un trend ușor descendent, sistemul sanitar este în conutinuare sufocat de numărul mare de cazuri, iar personalul medical face față cu greu situației, în condițiile în care o bună parte a cadrelor medicale au contactat și ele boala.

„Deși a trecut aproape un an de la confirmarea primului caz de Covid-19 și aproape 9 luni de la identificarea primului pacient în Romania, încă sunt multe necunoscute legate de virusul SARS-COV2 și de efectele pe care le poate produce asupra organismului uman pe termen scurt sau lung. Numărul de îmbolnăviri crește dramatic, la fel numărul deceselor provocate de coronavirus. În toată lumea, nu doar la noi. State cu sisteme de sănătate avansate au fost afectate sever de amploarea pandemiei. Modul de manifestare a infeției SARS-COV2 și evoluția simptomatologiei sunt imposibil de prezis și de anticipat. Chiar dacă majoritatea celor infectați sunt asimptomatici sau fac forme de gravitate ușoară sau medie, există pacienți care fac forme severe de boală și în absența comorbidităților sau vârstei avansate. Sunt pacienți tineri, fără factori de risc sau boli asociate, care după zile de evoluție favorabilă se deteriorează rapid, inexplicabil, având nevoie de oxigenoterapie, ventilație non-invazivă sau chiar invazivă (intubare). Am avut pacienți vârstnici dar și tineri, pe care i-am preluat în serviciul de Pneumologie cu plămânii afectați sever încât abia realizau saturații de oxigen în sânge de 30-45 % (alarma se dă la saturații sub 90%). Am pacienți pe care i-am ventilat în secție săptămâni în șir, iar acum continuă tratamentul cu oxigen și ventilația non-invazivă la domiciliu. Există situații dramatice! Numărul mare de îmbolnăviri și decese raportate de autorități, dar și gravitatea și dramatismul zecilor de cazuri, m-au determinat să scriu acest mesaj și să fac apel la responsabilitate. Lipsa unui tratament specific și absența, deocamdată, a unui vaccin eficient trebuie să ne oblige la o prevenție energică și susținută. Păstrarea distanței, purtarea măștii (să acopere nasul și gura) și igiena riguroasă a mâinilor sunt măsuri care ne pot feri de infectare și de boală. Și nici nu este foarte greu când te gândești la sănătatea celor dragi. Și pentru o perioadă limitată. Fiecare este responsabil pentru sănătatea și viața sa și a celor apropiați. Îmi vine în minte un îndemn al unui medic (din păcate nu imi amintesc numele), citit cu ceva timp în urmă: <Comportați-vă ca și în starea de urgență, indiferent de măsurile impuse de autorități!>, spune medicul pneumolog Gabriel Găvriluț.

4 COMENTARII

  1. Respect doctorului Gavrilut. Mie mi-a salvat viata. Marie draga vezi caesti prostuta, sa nu spun nesimtita. Taci dracu din gura daca esti habarnista. Lasa tu politiica, ca nu are legatura.

  2. Marie draga, vezi ca esti redusa mintal. Ma doare-n lupa de psd, pnl pmp si alte partide. In schimb, ma irita idiotii. Si tu faci parte din categoria care ma irita. Si acuma mars la produs. Ti-a inceput schimbul de noapte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Nota
Sunt interzise injuriile, incitările la ură sau violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația Graiul Sălajului nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea de a solicita ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, trimise pe adresa de e-mail a redacției, graiulsj@unisys.ro.