Doua zile de sarbatoare in Cehu Silvaniei

Infratire cu orasul Adony
Primaria Cehu Silvaniei organizeaza, in perioada 11-12 iulie 2009, o noua editie a Zilelor Orasului, sarbatoare care va coincide si cu Festivalul Cantecului si Dansului Codrenesc. Manifestarile vor debuta sambata, 11 iulie, cu primirea invitatilor si deschiderea oficiala a sarbatorii. Dupa alocutiunile oficialitatilor locale si judetene, pe scena din centrul urbei, cu incepere de la ora 14,00, se va desfasura un spectacol coregrafic – “Descantece de iele”-, avand in prim plan grupul Zanele Zalaului, care vor mai urca pe scena si de la ora 18,30.
Iubitorii de muzica populara maghiara ii vor putea urmari pe artistii de la ansamblurile Adony (din orasul maghiar cu acelasi nume), Szillas (Budapesta) si Berekenye, din Cehu Silvaniei, iar seara va continua cu recitalurile formatiilor de muzica dance – Top Secret, Danger si Play and Win. In paralel, pe terenurile sportive din oras se vor desfasura competitii de fotbal, tenis, volei etc.
Cantece si dansuri codrenesti in a doua zi de sarbatoare
Ultima zi a sarbatorii va incepe cu inaugurarea sediului nou al Primariei in prezenta invitatilor din orasul Adony, iar edilii din Cehu vor semna cu omologii lor maghiari protocolul de infratire dintre cele doua orase.
La orele amiezii, cuplurile care sarbatoresc 50 de ani de casnicie (16 la numar) vor fi invitate la primarie si, in cadru festiv, vor primi diplome si mici premii pentru longevitatea lor in casatorie.
|i daca prima zi va fi dedicata folclorului maghiar, duminica, de la ora 13:00, va incepe “Festivalul Cantecului si Dansului Codrenesc” care va reuni ansambluri populare de renume din judet si din afara – Oarta de Sus, Basesti, Bicaz, precum si ansamblurile “Mesesul”, din Zalau, si Transilvania, din Baia Mare- iar la final, participantii la festival vor primi diplome si premii. Sarbartoarea se va incheia cu recitalurile formatiilor Road Player Music Band, Digi Studio Project si Desperado, iar la ora 24:00, artificiile vor lumina centrul orasului.
Buget de 450 de milioane
Potrivit declaratiilor primarului Varga Andrei, sarbatoarea din week-endul viitor va costa aproximativ 450 de milioane de lei vechi. “Ne bucuram ca am reusit sa strangem bani din sponsorizari, astfel ca doar o treime din cheltuieli va fi suportata din bugetul local”, a spus Varga.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *