Doi tineri răniți într-un accident la Dragu

Două persoane au fost rănite și au ajuns la spital în urma unui accident de circulație care a avut loc marți după-amiază, în Dragu, pe Drumul Județean 109.

Potrivit informațiilor oferite de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sălaj, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani din comuna Dragu a intrat în coliziune cu un alt autovehicul care circula în aceeași direcție. După impact, autoturismul condus de tânăr s-a izbit de șanțul din partea dreaptă, ricoșând, ulterior, pe partea carosabilă

Cel de-al doilea autoturism era condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani, din județul Cluj.
În urma accidentului, două persoane au fost rănite ușor și au fost transportate la o unitate medicală pentru investigații. Este vorba despre șoferul de 20 de ani și pasagerul din dreapta față, aflat în autoturismul acestuia – un tânăr de 22 de ani, tot din comuna Dragu.

Niciunul dintre șoferi nu consumaseră alcool. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările producerii evenimentului rutier.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut