Doi maratoniști au îmbunătățit condițiile de învățare la școala din Sânmihaiu Almașului

0
252

O comunitate unită poate produce schimbarea în bine. Este ceea ce au demonstrat zecile de copii, părinți și cadre didactice care s-au mobilizat în 3 iunie pentru a construi, alături de Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca și partenerii săi, o sală de clasă outdoor în curtea Școlii Gimnaziale nr. 1 din comuna Sânmihaiu Almașului. 

Proiectul s-a bazat pe o campanie de fundraising susținută și de ultramaratonistul Ianco Slovak, care a alergat pentru această cauză 52 de kilometri, pe distanța Cluj-Sânmihaiu Almașului. Exemplul lui a fost urmat și de profesorul de sport din comună, Ionuț Cuibuș. Acesta a alergat 31 de kilometri, venind dinspre Zalău spre școală. Cei doi sportivi au fost primiți cu scandări și vuvuzele de zecile de copii și părinți. Majoritatea celor mici au alergat și ei alături de cei doi pe străzile comunei.

În cele din urmă, s-au strâns 8.400 de lei pentru clasa oudoor, iar comunitatea locală a trecut la treabă. S-au implicat 99 de persoane – copii (44), părinți (32), personalul CVCN (7), cadre didactice (16), fiecare după pricepere. 

În cele 9 ore de muncă, au fost construite 10 băncuțe și o catedră din europaleți, un dulap pentru depozitarea materialelor didactice și a pernelor, precum și o bibliotecă. A fost, de asemenea, amenajată o zonă de relaxare, cu hamace, și au fost montate trei parasolare pentru zilele toride. Au fost pregătite o serie de materiale educaționale utile: cărti, clipboard-uri, perne, jocuri.

„Educația de calitate înseamnă mai mult decât o curriculă bună, o sală de clasă și un profesor dedicat. Educația ține și de contextul creat pentru învățare, care poate stimula gândirea liberă și creativitatea. Cadrul natural creat la Sânmihaiu Almașului potrivit pentru activități de educație outdoor, oferă elevilor nenumărate beneficii fizice, emoționale și relaționale, ce vor contribui la creșterea motivației și a sentimentului de plăcere în raport cu procesul de învățare”, spune Nicoleta Chiș-Racolța, manager de proiect.

“M-a încântat faptul că parinții, 32 la număr, au răspuns pozitiv invitației noastre și, astfel, am petrecut împreună o zi excepțională, muncind pentru copii, pentru comunitate și educație”, afirmă Lavinia Gorgan, director Școala Gimnazială Sânmihaiu Almașului.

Proiectul „Educație în comunități interetnice. Mobilizare autentică” este derulat de Asociația Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca în parteneriat cu Asociația JK Youth Zalău și Asociația Organizatia Creștină Something New și beneficiază de o finanțare în valoare de 108.761,08 euro, prin programul Active Citizens Fund – România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia  prin Granturile SEE 2014-2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.