Doi lupi viețuiesc în comuna Bănișor

Localnicii din comuna Bănișor au fost avertizați să fie foarte prudenți în această campanie agricolă de toamnă când își recoltează produsele de sezon, după ce pe raza comunei și-au făcut apariția un lup și o lupoaică.

Primarul Sorin Maxim spune că lupii au fost văzuți pentru prima dată în 25 septembrie, iar localnicii care se aflau pe hotar la cules de cartofi au reușit să-i filmeze. Din filmare reiese că oamenii au încercat să-i sperie și să-i alunge cu claxoanele și zgomotul tractorului din dotare.

”Am luat legătura și cu un vânător din zonă, pentru că exista nedumerirea oamenilor dacă sunt șacali sau lupi. Cineva a reușit să-i filmeze și, într-adevăr, sunt lupi. Vânătorul ne-a spus că există și o explicație în privința existenței lupilor și anume faptul că nu mai avem în zonă mistreți. Iar zonele nepopulate de mistreți pot fi populate cu lupi. Am anunțat localnicii să fie prudenți când merg la terenurile lor agricole, mai ales că este plin sezon de recoltat, iar lupii sunt destul de mari și pot fi periculoși”, a declarat primarul Sorin Maxim pentru Graiul Sălajului.

2 thoughts on “Doi lupi viețuiesc în comuna Bănișor

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut