Un drum de pământ, lung de trei kilometri și jumătate, a fost transformat într-o arteră rutieră modernă. Consiliul Județean Sălaj a finalizat prima investiție implementată prin Programul „Anghel Saligny”.
Joi, 23 noiembrie, a avut loc recepția lucrărilor de modernizare a DJ 109P: Camăr – limită Satu Mare, un fost drum de pământ în lungime de 3,5 km, adus la standarde europene printr-un proiect de 11 milioane de lei, finanțat în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”.
„Zilele trecute am finalizat un drum județean în nord-estul județului, astăzi inaugurăm o investiție în zona de nord-vest, iar peste două săptămâni vom recepționa lucrările la un drum din partea de nord. Intervenim în toate zonele unde se impune, pentru a asigura conexiuni rutiere modernizate cu toate județele vecine. Prin acest proiect, am demonstrat ca putem avea o colaborare foarte bună nu doar cu administrația locală, ci și cu ministerele de resort, în speță cu Ministerul Dezvoltării. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la succesul acestui proiect”, a declarat Dinu-Iancu Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj.
La recepția lucrărilor au mai fost prezenți deputatul Seres Dénes, vicepreședintele Szilágyi Róbert István, reprezentanți ai Consiliului Județean Sălaj, ai primăriilor din zonă, ai constructorului, proiectantului și ai Inspectoratului de Stat în Construcții.