Dizgratioasele balcoane

Balcoanele nu tin de criza economica
Balconul, ca element arhitectural, era stiut si cu secole in urma, cand sub el, indragostitul fredona in noapte o serenada iubitei sale. E stiut si in zilele noastre, cand se mai intampla ca de la inaltimea unui etaj de bloc sa cada lesinata pe caldaramul pietonal cate o punga burdusita cu resturi menajere. Alte vremuri, alte obiceiuri!
In principal, menirea balconului tine de estetica cladirii. Cu atat mai mult in cazul blocurilor noastre paralelipipedice construite alert, din lipsa acuta de locuinte in vremea industrializarii socialiste, cand numerosi tineri de la sate au lasat sapa si s-au reprofilat, devenind, peste noapte… domni de oras. In functie de locatari, multe balcoane au devenit mici colturi de natura suspendate intre betoane spre lumina si aer, in care, ambianta cromatica a florilor din jardiniere, fac lectura ziarului mai placuta, iar ceaiul sau cafeaua au o savoare aparte.
Pe parcurs, nevoia unei mai bune izolari termice, precautia tot mai motivata in fata raufacatorilor, si mai ales regandirea destinatiei incaperilor din micile apartamente, multe balcoane au fost inchise cu ferestre. In timp ce o parte dintre cei pusi pe treaba au respectat rigorile urbanistice, altii si-au slutit balcoanele dupa cum i-a dus mintea. Fie ca le-au adaugat cate un petic de zid in contrast cu ansamblul cladirii, fie le-au inchis integral cu zidarie. Si au incastrat in mijlocul ei o cercevea ingusta cu geam, aidoma unei ferestruici mioape de ghetou.
Si ca panorama sa fie cat mai de mahala, aproape ca nu exista bloc in cartiere unde sa nu falfaie la cate un balcon indispensabili si alte rufe puse afara la uscat. Iar cand printre acestea se potriveste si cate un cearsaf, bineinteles ca cei de la etajul inferior, numai de confort luminos nu au parte. In alte cazuri, mai “emancipate”, hainele nu sunt spanzurate in afara balconului, ci pe sarmele din interiorul lui, sus, la vederea trecatorilor sau a celor de la blocurile opuse. De parca nu ar exista alte solutii care deopotriva pot fi si practice si decente si civilizate. Privelisti asemanatoare se mai vad doar la marginea cate unui catun prapadit, unde hainele se zvanta in fata cocioabei, pe gardul de uluci. Dar acolo stim ca e o alta lume si alte cutume.
Cu astfel de clisee, ramane pe retina si citadinul zalauan umbland la pas prin orasul sau, resedinta de judet. In care orice detaliu conteaza si despre care ar vrea sa creada ca are autoritati preocupate de fata orasului, pana intr-atat incat sa dispara insemnele specifice lumii a treia. Si care in cazul nostru nu tin de criza economica, ci de criza culturala, aflata in expansiune.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *