Discuții interesante și observații pertinente legate de Strategia de Dezvoltare a Sălajului

0
948

Dezbaterea publică privitoare la elaborarea Strategiei de Dezvoltare a Sălajului pentru perioada 2021-2027 s-a bucurat de un real interes din partea sălăjenilor. Au fost prezenți la discuții, miercuri, numeroși reprezentanți ai mediului de afaceri autohton, ai multinaționalelor, ong-urilor, dar și o serie de cetățeni dornici să se implice activ în acest proiect.

Provocarea principală: Să devenim atractivi precum Clujul sau Oradea

Strategia de Dezvoltare a județului în perioada 2021-2027 va fi realizată de o echipă de specialiști din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și e însoțită de un plan de măsuri bazat pe criterii de prioritizare a investițiilor în sectoare precum infrastructură, sănătate, educație și asistență socială.

„Ne-am întâlnit astăzi cu scopul de a începe dezbaterile pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare a Județului Sălaj. Un studiu care trebuie să cuprindă atât oportunitățile pe care le avem, cât și o viziune mai corectă asupra viitorului comunității noastre. Mă bucur că au dat curs invitației reprezentanți ai mediului de afaceri, primari, consilieri județeni, ONG-uri, instituții publice, astfel încât această strategie să fie ancorată cât mai bine în realitatea societății. Totodată, vreau să subliniez că sunt onorat că acest document va fi întocmit de către o echipă de specialiști din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, printre care se numără și domnul profesor universitar dr. Călin Emilian Hinţea, decan al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării. Cu siguranță, specialiștii vor elabora o strategie care va da șansa fiecărei comunități la o dezvoltare echilibrată și durabilă”, a afirmat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj.

Potrivit datelor furnizate de către prof. dr. Călin Emilian Hințea, cea mai mare provocare pentru județul Sălaj o va reprezenta atragerea resurselor umane, a forței de muncă, deoarece suntem în concurență directă cu orașe precum Oradea sau Cluj-Napoca. O astfel de așezare geografică vine la pachet cu o serie de avantaje dar te obligă, în același timp, să fii competitiv.

”Sălajul are avantajul de a fi poziționat foarte bine în regiunea de dezvoltare Nord-Vest, a doua ca importanță din țară după București. A reușit să reducă din decalajul avut față de județele Cluj sau Bihor în ce privește Produsul Intern Brut, iar apropierea față de autostrada Transilvania va oferi Sălajului oportunități de dezvoltare nemaiîntâlnite”, a precizat decanul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării.

Atenția autorităților trebuie să meargă și către zona rurală, nu doar către orașe

Vasile Pădurean, președintele Clubului Oamenilor de Afaceri ”Silvania” Zalău, a afirmat, în cadrul dezbaterii, că autoritățile județene trebuie să aibă în vedere și dezvoltarea comunelor din Sălaj, să nu se concentreze doar pe zona urbană, mai ales că unele dintre ele demonstrează că pot avea potențial economic.

”Mi-aș dori ca în viitoarea strategie să identificați și pe zone sau bazine posibilitățile locale de dezvoltare, în comune precum Nușfalău, Hida sau Crasna, de exemplu. Și în mediul rural se pot dezvolta afaceri, iar acest lucru înseamnă o dezvoltare unitară a județului”, a precizat Vasile Pădurean.

Omul de afaceri a ținut să infirme eticheta pe care o primește, uneori, județul. ”Deși imaginea Sălajului este de județ mic și sărac, cifrele demonstrează contrariul și suntem un județ de nivel mediu”, a punctat Vasile Pădurean.

Multinaționalele doresc transport în comun eficientizat, oportunități de relaxare și învățământ adaptat nevoilor din piață

Cristian Lazăr, director resurse umane în cadrul Michelin Zalău, a solicitat ca în viitoarea strategie să fie cuprins și un plan de dezvoltare a transportului în comun, care să permită cât mai multor cetățeni din mediul rural un acces facil către locurile de muncă create în Municipiul Zalău.

De asemenea, reprezentanții multinaționalelor Michelin și Tenaris au transmis că și-ar dori creșterea calității vieții în județul Sălaj, mai multe oportunități pentru a petrece timpul liber și o mai bună corelare a rețelei de învățământ cu solicitările din piața muncii.

”Dezvoltarea județului trebuie să se bazeze pe trei componente foarte importante: Educație, Cultură și Sănătate”, a completat Codruța Hodrea, Manager în relația cu comunitatea din partea TenarisSilcotub.

Strategia de Dezvoltare a Sălajului, finalizată până la sfârșitul anului

Contractul privind elaborarea și implementarea documentelor de planificare strategică și financiară la nivelul Consiliului Județean Sălaj pentru perioada 2021-2027 a fost semnat în data de 2 aprilie și are o durată de 9 luni.

Dinu Iancu Sălăjanu a dat asigurări, la momentul semnării actului, că acesta nu va fi “încă un document uitat într-un sertar” și că va oferi „o nouă abordare în ceea ce privește domeniile spre care trebuie să ne canalizăm, în următorii ani, eforturile, ținând cont de realitățile sociale, economice și de mediu de la nivelul fiecărei comune și oraș din Sălaj”. „Va fi un plan de acțiune menit să impulsioneze dezvoltarea județului, în vederea creșterii calității vieții sălăjenilor”, spunea președintele Consiliului Județean Sălaj.

După dezbaterea publică de miercuri, cei responsabili cu elaborarea Strategiei de Dezvoltare a Sălajului vor analiza și vor ține cont de sugestiile și recomandările ce au fost făcute, scopul documentului fiind de a reflecta și de a se mula cât mai bine pe nevoile reale identificate la niveul județului. Existența unei astfel de Strategii de Dezvoltare este obligatorie pentru a putea accesa fonduri europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.