Directorii de școli intră în drepturile funcției din 17 ianuarie

Cei 76 de directori și cei 17 directori adjuncți ai unităților de învățământ care și-au câștigat funcțiile de conducere prin concurs își vor începe mandatele numai în 17 ianuarie.

Decizia aparține Ministerului Educației Naționale, potrivit declarațiilor făcute de inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Sălaj, Vasile Bulgărean, în cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul instituției.

Decizia a fost luată la nivel național pentru a nu bulversa orarul școlar, deoarece fiecare director are un anumit număr de ore la catedră. Prin urmare, noile decizii de detașare în interesul învățământului vor avea efect contractual doar începând cu semestrul al doilea al anului școlar în curs.

”Concursurile pentru directori s-au desfășurat în perioada septembrie-decembrie. Fiecare director/ director adjunct va avea un contract pe patru ani. Odată cu debutul contractului, se diminuează normele de predare și acum suntem pe final de semestru. Hotărârea aparține Ministerului Educației ca deciziile de numire să intre în vigoare din 17 ianuarie”, a precizat inspectorul școlar general.

Vasile Bulgărean a prezentat și câteva date referitoare la concursurile pentru ocuparea funcțiilor de conducere de la nivelul unităților de învățământ. Potrivit acestuia, s-au înscris în competiție 127 de candidați, din care au fost validați la etapa înscrierii 126 de candidați. La proba scrisă s-au prezentat doar 123, iar șase dintre ei au făcut contestații. Niciuna dintre contestații nu a fost admisă de comisia de concurs.

Pentru proba interviului au rămas în competiție 113 candidați, din care 90 voiau funcția de director și 23 funcția de director adjunct.

La interviu s-au prezentat 104 candidați, 85 pentru funcția de director și 19 pentru director adjunct. Au fost declarați admiși 76 de candidați pentru funcția de director și 17 candidați pentru funcția de director adjunct. S-au depus două contestații la interviu, însă ambele au fost respinse de comisia de soluționare a contestațiilor dintr-un alt județ.

”S-a încheiat o etapă importantă pentru învățământ odată cu finalizarea acestor concursuri. Sălajul ocupă locul II la nivel național la promovabilitate, înregistrându-se un procent de 79,39 la sută candidați admiși. S-au ocupat 71,2 la sută dintre funcțiile vacante de directori și 65,38 la sută din funcțiile de directori adjuncți. Le urez succes tuturor”, a precizat șeful ISJ Sălaj.

Posturile rămase vacante, ocupate prin prelungirea detașării

La nivelul județului Sălaj, au rămas neocupate 31 de funcții de directori de școli și 9 funcții de directori adjuncți. Aceste posturi au fost discutate la nivelul Inspectoratului Școlar Sălaj și, prin decizia Consiliului de administrație al instituției, vor fi prelungite detașările actualilor directori, respectiv directori adjuncți.

”Nu există o procedură la nivel național, dar nu vreau să bulversăm sistemul de învățământ. Ministerul Educației spune că va organiza concursuri în semestrul al II-lea pentru funcțiile rămase vacante, însă până atunci este nevoie ca acele școli să fie conduse. Am discutat la nivelul Inspectoratului și Consiliul de administrație va prelungi detașările pe post”, a precizat Vasile Bulgărean.

La conferința de presă au participat și inspectorii școlari generali adjuncți Cosmin Porcar și Faluvegi Ervin.

About Author

One Reply to “Directorii de școli intră în drepturile funcției din 17 ianuarie”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *