A trecut mai bine de o jumătate de an de la alegerile locale, în urma cărora Dinu Iancu Sălăjanu a devenit președintele Consiliului Județean Sălaj. L-am întrebat pe șeful administrației județene care sunt plusurile și minusurile pe care le-a descoperit, în tot acest timp, la nivelul instituției pe care o conduce.
Avem nevoie de specialiști, care sunt greu de găsit pe bani puțini, salariile din Consiliul Județean nu sunt așa mari precum se zvonește, iar chiulul de la muncă nu mai trebuie tolerat, e de părere Dinu Iancu Sălăjanu.
„Am găsit un aparat administrativ, un aparat tehnic care poate să facă față provocărilor cu care se confruntă administrația publică locală, mă refer aici la proiectele care să asigure dezvoltarea județului, din punctul de vedere al Consiliului Județean. Am găsit directopri care își doresc să muncească, care m-au asigurat că au în subordinea dumnealor personal tehnic bun, bine pregătit”, spune președintele Consiliului Județean.
Avem însă deficit de specialiști exact acolo unde este mai mare nevoie de ei: pe partea de construții.
„Sunt și nemulțumiri în ceea ce privește partea de constructori, ingineri constructori, atât pe drumuri cât și pe construcții civile. S-au pensionat foarte mulți oameni din Consiliul Județean care deserveau acest aparat tehnic și, din păcate, avem tot mai puțini oameni care își doresc să vină în Consiliul Județean pe aceste posturi. Am scos din nou la concurs un post. Este a treia oară, ceea ce ne arată faptul că nu prea sunt doritori. De ce? Se vorbește foarte mult că în sistemul public există salarii foarte mari. Lucrurile nu stau chiar așa. Salariile nu sunt foarte mari. Pe un post pe acest segment de construcții, un debutant are 2.400-2.500 lei salariu. Un om care are studii superioare și o specializare atât de căutată nu putem să spunem că este retribuit conform pregătirii sale cu 2.400 lei. Pe piața liberă, o firmă privată oferă salarii mult mai mari”, spune Dinu Iancu Sălăjanu.
Cât despre lefurile încasate de angajații Consiliului Județean Sălaj, șeful instituției spune că sumele vehiculate nu sunt toate reale.
„Trebuie să înțeleagă lumea că nu toate salariile din Consiliul Județean sunt mari, sunt anumite salarii mari, și ar trebui să prezentăm netul, nu brutul, pentru că se crează confuzii. Au impresia oamenii că avem două sute de milioane de lei vechi salarii. Nu avem astfel de salarii. Într-adevăr, sunt directorii care sunt plătiți mai bine, dar ne dorim îmbunătățirea acestui aspect și pentru oamenii care lucrează, efectiv, din punct de vedere tehnic pentru că de munca acestor oameni depinde dezvoltarea acestui județ și, până la urmă, îmbunătățirea calității vieții pe care ne-o dorim cu toții. Cu cât vom avea oameni mai performanți și mai bine pregătiți, cu atât va funcționa Consiliul Județean mai bine. Ne dorim specialiști noi, care să vină în aparatul Consiliului Județean (…) Pe viitor, vom vrea să accesăm foarte multe fonduri europene, iar acestea le putem accesa atunci când avem o echipă foarte bine pregătită în acest sens. Pentru aceasta ne dorim să îmbunătățim această parte a Consiliului Județean, să aducem oameni care să asigure un plus”, a precizat Dinu Iancu Sălăjanu.
Salariile pe care le încasează angajații Consiliului Județean Sălaj sunt afișate pe site-ul instituției (cjsj.ro), la secțiunea Informații publice – Transparența veniturilor salariale.
Dinu Iancu Sălăjanu a lămurit și „duritatea” de care spune că a fost acuzat în spațiul public de unele persoane.
„Minusuri au fost și vor fi întotdeauna într-o administrație, sperăm să le rezolvăm cât mai eficient. Mai sunt discuții în spațiul public că aș fi un om prea dur. Nu sunt dur, sunt un om exigent, și cu mine și cu cei din aparatul administrativ, și nu mi se pare normal ce se întâmpla pe vremuri. Oamenii trebuie să vină la muncă și să respecte programul zilnic, orarul zilnic, trebuie să își respecte munca, să nu poată fi acuzați de către cetățeni că nu își fac datoria. Nu mi se pare normal să te duci la cumpărături în timpul programului, nu mi se pare normal să te duci la coafor în timpul programului, nu mi se pare normal să nu dai socoteală cu ceea ce faci. Trebuie să avem o evaluare eficientă și fiecare om să își facă datoria la locul de muncă. Am găsit înțelegere din acest punct de vedere, nu am văzut derapaje în cele șase luni în care mi-am exercitat funcția de președinte de Consiliu Județean, am o colaborare foarte bună cu oamenii din subordinea mea și consider că putem să fim optimiști și încrezători în ceea ce înseamnă dezvoltarea județului”, spune Dinu Iancu Sălăjanu.
Este „grea” viață de trântor la buget!
Ce a crezut Ianchis? Ca e ca pe scena? Acolo făcea playback, pe când aici….
Serios?Atunci de ce va inghesuiti voi si rudele voastre sa fiti acolo?Cum sunteti asa de ipocriti?Sa va fie rusine ca numai minciuni si bani vedeti inaintea ochilor!
SERIOS? MI-E MILA DE VOI, CE SALARII DE MIZERIE AVETI. DOAR PENTRU O SEDINTA ATOP LUATI ECHIVALENTUL UNUI SALARIU MINIM PE ECONOMIE. PRESEDINTELE IA 12.000 DE LEI CASH.