“Dincolo de noi…”

Luni, 15 decembrie a.c., la Grupul Scolar “Ioachim Pop” din Ileanda a avut loc un eveniment cultural inedit: lansarea primului numar al revistei scolare cu titlul sugestiv: “Dincolo de noi…”. La acest eveniment au fost invitati reprezentanti ai Inspectoratului scolar Judetean, reprezentanti ai Primariei si ai comunitatii locale, directori ai scolilor de pe Valea Somesului, foste cadre didactice, care de-a lungul timpului au contribuit la formarea culturala si educativa a elevilor scolii noastre, si, nu in ultimul rand au fost invitati si sponsorii acestei reviste.
In cadrul programului ocazionat de acest eveniment au fost rostite cateva alocutiuni si s-a facut o prezentare a continutului revistei, precizandu-se semnificatia acesteia in viata scolii si la nivelul comunitatii locale. Momentul a fost marcat de un program artistic, intitulat: “La sezatoare”, dorindu-se a se stabili o relatie in timp cu traditiile si obiceiurile locale. Cu ocazia pensionarii a doi “veterani” ai catedrei: doamna profesoara Elena Lucacel si domnul profesor Ioan Muresan, din partea Inspectoratului scolar Judetean le-a fost inmanata o diploma de profesor emerit, ca un gest de recunostinta pentru efortul depus de-a lungul timpului, efort combinat cu un consum sufletesc si dublat de un vast orizont cultural. Si cum nu a fost uitata perioada in care ne aflam, apropierea sarbatorii Nasterii Domnului, programul s-a incheiat cu binecunoscuta colinda: “O, ce veste minunata!”
Iata ca am reusit sa materializam dorinta noastra, a tuturor, de a avea propria revista, ideea, nascuta dintr-un paradox, si ajunsa, mai tarziu, intentie a fost transpusa in fapta
Asadar, multumim celor care ne-au fost alaturi si ne-au ajutat sa patrundem in lumea “De dincolo de noi…”

About Author

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *