Din 1 februarie, taranii, obligati sa puna etichete pe produsele lactate din piata

De unde recipiente?
Ordinul presedintelui Autoritatii Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor nr.111/2008 va intra in vigoare de duminica, 1 februarie 2009. Ordinul respectiv impune micilor producatori agricoli care comercializeaza produsele de origine animala in pietele agroalimentare unele reguli ce vor duce la cresterea preturilor. Ne permitem sa amintim cateva dintre conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca micii producatori pentru a putea iesi cu marfa pe piata. Marfa, in contextul de fata, inseamna lapte crud, oua, miere peste, produse lactate si produse din carne. Primul pas este inregistrarea la DSVSA Salaj, in vederea obtinerii “Documentului de inregistrare sanitara veterinara”. Bineinteles, nu pe gratis. Pentru produsele primare (lapte, oua, miere etc) se percepe o taxa de 100.000 lei vechi, iar pentru produsele procesate (branzeturi, carnati,slanina etc) o taxa de 3.000.000 lei, la eliberarea documentului. Produsele de origine animala care sunt destinate vanzarii trebuie sa provina de la animale sanatoase, sa nu fie falsificate, sa fie transportate pastrate si prezentate spre vanzare in ambalaje curate, neruginibile si usor de spalat si dezinfectat. Aici se cuvine o precizare. In respectivul act normativ se spune ca laptele se va vinde in recipiente de unica folosinta, si nu in PET-uri. Insa nicaieri nu se explica ce inseamna recipiente de unica folosinta. Probabil tot PET-uri, dar noi. In paranteza fie pusa intrebarea, de unde le procura lelea Marie, care vrea sa vanda cinci litri de lapte de la Joiana, cand singura fabricuta de astfel de ambalaje este la Maeriste si produce pentru uz propriu?!”.
Vor creste preturile?
Noile reglementari prevad ca vanzarea produselor se face in baza urmatoarelor acte: documentul de inregistrare de la DSVSA, actul de identitate al producatorului, documentul din care sa rezulte starea de sanatate a persoanelor care vand produsele, documentul de sanatate a animalelor, vizat de medicul veterinar, certificatul de producator eliberat de primarie. Daca laptele se va comercializa in recipiente de unica folosinta, produsele lactate vor fi ambalate si etichetate. Nu se precizeaza felul ambalajului, in schimb eticheta trebuie sa contina provenienta produsului, numele producatorului, numele produsului si perioada de valabilitate. Daca la doua controale se vor gasi nereguli, producatorii vor fi avertizati, la cel de al treilea control se vor aplica amenzi (3000-5000 RON ) sau se va retage autorizatia de comercializare, precizeaza dl Mircea Martin, director al DSVSA Salaj. Aceeasi sursa mai afirma ca s-au primit pana acum cinci cereri de inregistrare, dar ca multi producatori erau deja inregistrati. Reprezentantii DSVSA presupun ca noile norme impuse nu vor conduce la cresterea preturilor, dar micii producatori sustin contrariul.
“… tot ne-om descurca”
In Piata agroalimentara din centrul Zalaului am discutat cu cativa comercianti de lactate. Ioan Zoicas din Jurtelecul Hododului a gasit cea mai buna piata la Zalau,dovada ca zilnic se afla aici. Detine 22 de vaci de lapte si in jur de 600 de oi. Nu il sperie noile norme. “E firesc sa fie asa, pentru ca vad cu ochii mei cum se vand produse lactate dubioase”, zice dl Zoicas. Intrebat despre cresterea preturilor, ne-a raspuns: “E la mintea cocosului sa crezi ca nu se vor scumpi produsele lactate. Ambalajul, etichetarea, manopera costa. Un litru de lapte se va scumpi cu cel putin cinci mii de lei. Taranii care au o vaca sau doua nu vor putea supravietui din cauza normelor impuse”. Maria Saucan din Aghires mi-o reteaza scurt: “Sa vina ei sa curete baliga, sa mulga vaca, sa-i dea fan…, adica cei ce dau astfel de ordine”. Nici alte vanzatoare de produse lactate nu sunt incantate de noile reglementari.”O sa vindem la colt de strada, ori la usa apartamentelor si tot ne-om descurca”, zice Daniela, o tanara care sustine ca traieste din comercializarea branzei si a laptelui. O d-na profesoara, gustand dintr-o bucata de branza, afland despre ce este vorba, spune ca “nu prea imi convine sa cumpar branza fara sa o gust inainte, ca nu stiu ce gust va avea. Un domn, tragand cu urechea, sustine ca: “prin masurile astea vom fi mai siguri de calitatea lactatelor si de asta nu sunt impotriva lor”. Ce va fi vom vedea! Cert este ca produsele de origine animala se vor imputina in piete, iar preturile lor, sigur nu vor… ingheta.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *