ianuarie 29, 2023

Deputatul Prunean: PNL și PSD nu au avut curajul să voteze eliminarea pensiilor speciale

Proiectul USR de eliminare a pensiilor speciale de care ar beneficia aleșii locali a trecut tacit de Camera Deputaților și urmează să ajungă în dezbaterea Senatului.

Deputatul USR de Sălaj, Alin Prunean, acuză PNL și PSD că nu au avut curaj să voteze în Camera Deputaților împotriva acestor pensii speciale, o temă fierbinte de campanie electorală în ultimii ani.

”PNL și PSD nu au avut curajul să voteze proiectul USR de eliminare a pensiilor speciale pentru mii de aleși locali – actuali și foști primari, președinți și vicepreședinți de consilii județene. Proiectul USR a fost adoptat tacit de Camera Deputaților. Nu este o victorie.

Am văzut o rezistență uriașă din partea coaliției toxice PNL-PSD-UDMR în ceea ce privește eliminarea pensiilor speciale. După ce au dat mai multe avize negative în comisiile de specialitate, vechile partide au refuzat solicitările USR de a introduce pe ordinea de zi proiectul pentru un vot asumat în plen.

Urmează un nou blocaj la Senat și o nouă categorie de speciali de la 1 ianuarie 2022.

Va arăta coaliția toxică PNL-PSD-UDMR puțină responsabilitate, va vota proiectul USR și va renunța la noile privilegii pentru zeci de mii de actuali și foști primari, președinți de consilii județene și adjuncții lor?”, spune deputatul sălăjean.

2 thoughts on “Deputatul Prunean: PNL și PSD nu au avut curajul să voteze eliminarea pensiilor speciale

  1. Buna dimineața! Te-ai trezit pruneanule? Cine ești și ce cauți pe lumea asta? Te afli in treabă in loc sa vi cu altceva! Usr-plus ….sa ajungeți ca pmp, proromânia sau pnctd-ul! Asta va doresc și urez din suflet!!!

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut