Deputatul-medic Florian Neaga îndeamnă la responsabilitate

1
942

Printr-un mesaj postat pe Facebook, deputatul PSD Florian Neaga îndeamnă lumea la responsabilitate.

”Prin puterea exemplului, prin felul în care ne implicăm să ajutăm la greu, trecem cel mai repede de perioada nefastă pentru sănătatea tuturor românilor.

Situația foarte gravă provocată de răspândirea Covid-19 a avut vineri un vârf negativ; a fost ziua în care în România s-a înregistrat cea mai mare rată din lume a deceselor de COVID-19 la un milion de locuitori în decurs de o săptămână. Este dureros, cu atât mai mult cu cât această informație vine odată cu cele referitoare la faptul că sistemul medical este în foarte mare dificultate din cauza numărului copleșitor de cazuri grave. O situație redată și în presa internațională.

Observație pe care țin să o fac, tot vineri s-a înregistrat și un număr record de peste 73.000 de români care s-au vaccinat în 24 de ore. După ce cu o zi înainte alți 68.000 de români se vaccinaseră în 24 de ore, cifră care la data respectivă a fost și ea una record. Iar sâmbătă au fost alți 59.000 de români care au ales să se imunizeze, o cifră mare pentru o zi de weekend. Ceea ce înseamnă că oamenii înțeleg să se protejeze, să îi protejeze pe ceilalți și să contribuie la degrevarea sistemului medical, după ce multă vreme au fost practic victimele unei comunicări defectuoase din partea guvernului și a măsurilor nepotrivite, anacronice, luate de acesta.

E de subliniat că simțul responsabilității din partea cetățenilor s-a manifestat mai vizibil în această perioadă grea și printr-o conduită corectă pentru împiedicarea răspândirii bolii, pe lângă imunizare.

Mi-aș dori să fim acum, când chiar este esențial, cât mai mulți care contribuim la depășirea crizei Covid-19. Pentru că personalul medical este solicitat la maxim, este expus, face eforturi epuizante. Cea mai mare recunoaștere din partea noastră pentru ceea ce fac acum cei care luptă cu virusul SARS-CoV-2 este să împiedicăm răspândirea bolii, ca ei să poată avea grijă cât mai eficient de noi”, a scris medicul-deputat sălăjean.

Între timp, România a înregistrat un nou record de decese din cauza Covid-19.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.