De vorbă cu Raluca Țurcanașu, facilitatoarea atelierului de fotografie experimentală: „Am avut enorm de învățat din toată experiența și de la fiecare dintre copii”

0
159

Continuăm seria de povești cu facilitatorii proiectului MarinArt. Platformă rurală de educație prin artă cu Raluca Țurcanașu, facilitatoarea Atelierului de fotografie experimentală, ce a avut loc în Marin între 15 și 30 august.

Raluca este de asemenea cea care s-a ocupat de comunicarea proiectului și o puteți citi și contacta pe site : www.ra-luca.me.

Este deja al doilea an în care colaborezi cu echipa Centrului pentru Studierea Modernității și a lumii rurale, ca responsabilă de comunicare. Cum au fost cele 2 experiențe diferite, ce provocări au avut ele, și ce ai învățat ?

Într-adevăr, după ce am participat la Școala de Vară de la Telciu în 2019 m-am alăturat echipei Centrului pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale ca manager de comunicare. Anul trecut a fost mult mai dificil, pentru că în mare parte activitățile au avut loc online, și, astfel, ne-a lipsit motivația și bucuria conexiunii directe umane, nemediate digital. Dar, am reușit să acoperim zilele de Conferințe cu update-uri live pentru fiecare vorbitor, cu punctele esențiale, și asta cred că a adus un pic de utilitate celor care ne-au urmărit. De altfel, puteți urmări câteva dintre discursurile de la Conferințele de Vară de la Telciu 2020 aici .

Anul acesta nu era fezabil, nu era responsabil, să aducem atât de mulți oameni în Telciu, chiar dacă evenimentele în format fizic au fost permise. Așadar, am aplicat la AFCN cu proiectul „MarinArt. Platformă rurală de educație prin artă”, proiect care a vizat transmiterea de cunoștințe meșteșugăresc – artistice către copii și tineri din Marin și din Telciu. Proiectul a avut așadar un alt public țintă și alte nevoi de comunicare : de exemplu, în Marin, informațiile au fost cel mai mult transmise pe cale orală, de către Patricia în mare parte. Diferența de public s-a tradus și într-o identitate mai ludică a proiectului, am propus designerului să folosim o serie de patternuri colorate, vesele, ca să atragă adolescenții.

Ai facilitat și un Atelier de fotografie, în Marin. Ce ne poți povesti de acolo ?

La Atelierul de fotografie experimentală mi-am propus să folosesc, în principal, metode ludice și non-formale de învățare. Pe de o parte și pentru că aceasta a fost și formarea mea în fotografie, de învățare socială, interpersonală, pe de alta pentru că eram totuși în vacanța de vară și nu îmi doream să creez o atmosferă ca la școală. Am vrut să vedem – participanți, părinți, public larg – că putem învăța și obține rezultate frumoase și fără un format autoritar.

Am început cu o scurtă istorie a fotografiei, care a fost contextual socio-economic în care a apărut fotografia.

Pe scurt, fotografia a apărut ca răspuns la nevoia puterii de a fi reprezentată mai rapid și mai acurat. Până la invenția acesteia, domnitorii și nobilimea (dar și luptele) erau reprezentate prin pictură sau litografie, însă aceste tehnici durau mult, erau costisitoare și progresul tehnologic a permis avansarea tehnicilor de reprezentare.

Am răsfoit o carte cu fotografii celebre, dintre care unele arătau persoane în cadre domestice, intime. De exemplu, imaginea de mai jos i-a făcut să râdă foarte mult : Nudul provensal, de Willy Ronis.

Și am folosit momentul ca pretext să vorbim în continuare despre evoluția fotografiei. Arta pre-modernă era marcată de o gândire purist, în care personajele trebuiau reprezentate în poziții demne, oficiale sau în poziții mitologice. Adică, existau picturi nud cu femei, însă erau acceptabile câtă vreme acele femei erau zeități. Întâlnim și azi în spațiul public expresii marcate de acel canon, însă, per total, arta s-a îndepărtat de el și a devenit acceptabil să vedem reprezentări cu oameni „obișnuiți” la muncă sau în spațiul domestic.

Revenind la modul în care am structurat atelierul. Am încercat să îmbin anumite noțiuni de bază ale fotografiei, adică noțiuni teoretice (diafragmă, timp de expunere, ISO, compoziția cadrului) cu practica. Le-am dat copiiilor aparate digitale și i-am lăsat să experimenteze, întâi în curte și apoi pe teren, mergând din când în când lângă ei și îndemându-I să modifice parametrii ca să înțeleagă practic impactul unei diafragme mai mari sau unui timp de expunere mai scurt.

Și, pentru că lucrez mult și cu textul, am îmbinat și câteva exerciții de scris : am scris amintiri de la pădure, am co-creat Povestea Vrăjitoarei și, la final, i-am îndemnat să-și scrie fiecare o scrisoare pentru sine din viitor. După ce am scris Povestea Vrăjitoarei, am mers din nou pe teren și am ilustrat-o: copiii au propus locurile înspăimântoare care se potriveau cu textul, i-am împărțit pe echipe și am dat câte un aparat de unică folosință fiecărei echipe.

Am realizat de asemenea un atelier de cianotipie : am pregătit întâi hârtiile cu o soluție de citrat feric de amoniu și fericianura de potasiu, și le-am lăsat să se usuce peste noapte, ferite de razele soarelui. A doua zi le-am așternut pe masă și am pus frunze, flori, decupaje din hârtie și au ieșit niște super lucrări, în ton cu Casa Albastră.

Am mai construit și o cameră pinhole, ca să vizualizăm principiile optice de construcție a imaginii. Puteți încerca și voi cu acest tutorial.

La final, am vrut să învățăm și să procesăm și imagini cu text așa că am creat împreună un website în Google Sites. Practic, am creat structura într-o seară iar apoi am lucrat cu fiecare participant care și-a dorit pe formatarea imaginilor și a textului – ceea ce cred că e un skill super necesar azi și ar trebui predat mult mai devreme.

Care au fost provocările specifice și cum le-ai făcut față ?

Au fost multe provocări, trebuie să recunosc, mai ales că a fost prima mea experiență de facilitare. Așa cum menționa și Selma, e dificil să lucrezi cu un grup atât de eterogen ca vârste și formări : copiii erau de la clasa a 4-a la clasa a 11-a, unii învață în Crasna, alții în Zalău, iar alții locuiesc în Spania sau Italia. Am încercat ca, prin mixul de activități, să răspund nevoilor tuturor, dar sigur că au existat momente în care cei mici nu erau interesați și doar se alergau prin curte sau momente în care cei mai mari se plictiseau. Cred că ar fi fost util să mai existe o persoană cu mai multă experiență în facilitare alături, ca să putem fi mai structurați și să acoperim mai bine nevoile tuturor.

În plus, un co-facilitator mai experimentat ar fi putut ajuta și într-o zonă terapeutică. Mai mulți participanți mi-au povestit lucruri tensionate, traume familiale, momente pentru care nu eram pregătită formal. Aceste tensiuni s-au tradus uneori și în conflicte între participanți, mai exact între doi dintre aceștia. În acea ocazie am hotărât să îi conduc spre casele lor și să vorbim pe drum despre situație, despre cum se simt, despre necesitatea de a învăța să ne controlăm pornirile și despre importanța iertării și depășirii situației, pentru buna funcționare a grupului, a comunității. Acela a fost un moment în care m-am simțit mândră (în lipsă de un cuvânt mai bun) de abordarea pe care am reușit să o am.

În orice caz, am avut enorm de învățat din toată experiența și de la fiecare dintre copii.

Care ar fi un moment drag pe care ni-l poți împărtăși ?

Au fost multe momente tare faine : la început, prima dată când am mers la pădure și ne-am urcat într-o căsuță a pădurarului cu Maria Șandor, Maria Păun, Denisa și Angelo. Alt moment drag a fost pe teren la cealaltă pădure, când era și Mario, un alt amic fotograf, în vizită la noi. Atunci ne-am împărțit în 5 echipe : eu, Vlad, Mario, Emil și Karina (una dintre participantele mai mari care deja face fotografii foarte bune) și am mers în diferite părți și fotografiat texturi, elemente naturale, lumină, o rădașcă, ne-am și jucat dar am prins și niște super cadre.

Mi-au fost super dragi și cele câteva seri de petrecere în care am pus muzică la comun, de la rock, la muzică electronică, muzică din anime-uri, manele sau trap, orice am permis pentru că nu eram la școală și cred că ne-am distras copios.

Dar rezultatele atelierului ?

Puteți răsfoi aici site-ul proiectului : https://sites.google.com/view/marin-poveti-vizuale-2021/

Alături de Patricia Toma, care a facilitat Atelierul de introducere în fotografie din Telciu, am realizat și o carte foto comună, pe care o puteți răsfoi dacă ajungeți la Biblioteca din Marin.

Iată și cum a arătat atelierul de cianotipie, într-un montaj realizat tot de Patricia :

Crezi că vei mai facilita în viitor și alte ateliere ?

Mi-ar plăcea, da, dar într-un format diferit, în care să lucrez cu un alt facilitator, de la care să pot și învăța diferite metode, astfel încât să mă concentrez mai mult pe conținut și exerciții decât pe managementul grupului.

Ce le-ai transmite altor facilitatori la început de drum, ca sfaturi, învățături din această experiență ?

Le-aș transmite în primul rând să afle cât mai multe informații despre grupul țintă înainte de a ajunge acolo și de a încerca să pună o limită de vârstă. Le-aș sugera să se informeze despre managementul grupurilor de pre-adolescenți și adolescenți și managementul conflictelor și să fie pregătiți de situații de bullying și violență verbală și fizică, atât de la băieți cât și de la fete. Le-aș mai sugera să aibă un script al activităților pe întreaga perioadă de lucru, dar să rămână și flexibili, să caute o formulă mixtă de atelier informal dar totuși structurat. Și, poate primul lucru, să-și chestioneze serios relația cu autoritatea, în ce măsură acceptă autoritatea și în ce măsură pot fi la rândul lor autoritari cu participanții și colegii de proiect, și dacă acea autoritate e una rigidă (a la doamna directoare) sau una empatică și caldă.

Câteva gânduri de final ?

Mă bucur mult că am putut avea această experiență, n-am mai trăit niciodată ceva de o asemenea intensitate în sfera profesională și m-a îmbogățit (dar și obosit, trebuie să recunosc și asta) enorm. Vreau să o felicit pe Marina și pe mama ei Maria pentru spațiul pe care au reușit să-l creeze în Marin și sper ca eforturile lor cât și proiectul pe care l-am creat acolo să inspire alte comunități, cât mai multe, să facă la fel. Totodată, felicit și Primăria Crasna că a avut încrederea și disponibilitatea să co-finanțeze, alături de AFCN, un proiect din zona de educație artistică non-formală, e mare lucru, și din păcate rar, mai ales în rural. De asemenea, aș vrea să invit comunitățile de părinți să vină proactiv cu propuneri către organizații precum Centrul pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale sau MarinArt, ei cunoscând mult mai bine nevoile și dorințele celor mici, și chiar să fie dispuși să co-plătească o taxă modică pentru aceste ore de educație (pentru că finanțările AFCN nu sunt nelimitate și nu pot rezolva nevoile tututor comunităților, știm cu toții cât de mic e bugetul culturii). De exemplu, poate părinții știu că adolescenții lor au nevoie de ajutor în ce privește scrisul și ortografia – atunci, alături de organizație și de Primărie pot fi invitați 1-2 traineri din zona de scris care să lucreze și pe gramatică și pe creativitate. Sau poate știu că copiiilor le-ar plăcea să cânte la instrumente – la fel, împreună aceste lucruri pot fi realizate. Vreau să evidențiez puterea comunității de a realiza proiecte utile aliindu-se cu organizații non-guvernamentale, versus situația în care organizația vine ca un salvator în comunitate și cu niște fonduri obținute cu multă muncă realizează un proiect providențial, dar dificil de repetat. Am speranță că vom vedea astfel de alianțe în rural și urbanul mic din ce în ce mai mult în viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.