De vorbă cu preotul Ioan Ghiurco

  1. Părinte, știm că ați ctitorit cu multă pasiune și spirit de sacrificiu singura biserică cu vocație de ”catedrală” din Zalău- Catedrala ”Înălțarea Domnului”. Ce v-a determinat să porniți la acest drum?

Comuniștii, care erau atotputernici la acea vreme, se împotriveau construcției de noi biserici. La prima propunere de construire a unui locaș de cult, m-au intimidat și m-au refuzat, așa că, imediat după Revoluție, am comunicat intenția mea de a construi o catedrală ortodoxă pe meleagurile Sălajului. Eram motivat, în primul rând, pentru că în Zalău, în ultimii 60 de ani, populația românească crescuse de douăzeci și două de ori și era nevoie de încă un locaș de închinare. Am ales ca simbol pentru catedrală, Sfânta Sofia din Constantinopol și am spus că aș vrea să aduc un crâmpei din măreția culturii bizantine în partea aceasta a Europei. Am călătorit cu mașina până pe malul Bosforului, la Sfânta Sofia, am făcut poze, am luat măsurători și am facut schițe. Întors acasă, împreună cu un comitet de organizare, însuflețiți și curajoși, nelipsiți de împrejurări potrivnice, am pornit la drum construcția catedralei, care a devenit pe parcurs un ansamblu arhitectural cu trei funcțiuni: Catedrala Înălțarea Domnului, Monumental obelisc al eroilor și spații muzeale pentru obiecte ce fac parte din Patrimoniul Cultural Național, noi deținând mii de obiecte de acest fel.

  1. Începând cu Vechiul Testament și continuând cu Noul Testament, Templul și Biserica sunt spații sacre și au un loc central și esențial în dialogul însuflețit și nemuritor pe care Dumnezeu dorește să-l poarte cu noi. Ce rol ar trebui să aibă biserica în viața noastră?

Biserica este o instituție divino-umană pe pământ, care adună în jurul ei pe toți cei ce cred în Dumnezeu, în Sfânta Treime. După ce Dumnezeu l-a creat pe om și l-a pus în grădina Edenului, unde era pe deplin fericit, a survenit căderea omului în păcat. Această cădere a fost un cataclism universal, prin care haina albă a neprihănirii a fost pătată, iar omul a fost izgonit din spațiul paradiziac. În această atmosferă tragică, omul a suferit enorm, iar sufletul său a râvnit mereu după un loc în care să fie din nou, în prezența lui Dumnezeu, cu Dumnezeu, iar această stare este exprimată prin gura psalmistului care zice: ”Tânjește și se sfârșește sufletul meu, după curțile Tale.”

Din dorința și setea aceasta, după acel loc, a răsărit ca și dar al lui Dumnezeu, Templul Vechiului Testament, unde omul s-a simțit atât de minunat, în prezența Chivotului Legământului, încât, tot psalmistul exprimă această stare spunând: ”Fericit este cel ce intră în casa Ta, că în veci de veci Te va lăuda”, și iarăși: ”Mai bine o zi în curțile Tale decât mii de zile printre străini.”

În Noul Testament, apare Biserica, ca și locaș de închinare, unde, mai mult, îl avem pe însuși Iisus Hristos în centru, în mod permanent, sub forma Sfintei Împărtășanii. Cu atât mai mult, omul Noul Testament trebuie să se simtă mai fericit, pentru că intră în acest loc în care îl întâlnește pe Dumnezeu, în Sfânta Liturghie.

Dumnezeu este pretutindeni, rugăciunea poate fi rostită oriunde, dar cea mai înaltă formă de rugaciune este Sfânta Liturghie, pentru că, numai în cadrul ei, Sfântul Duh se coboară și preface darurile de pe altar în Trupul și Sângele Mântuitorului. Iată că, în biserica Noului Testament, îl avem prezent în mod viu și concret pe Dumnezeu și acolo omul trebuie să se simtă cel mai bine. Biserica, însoțită de Sfintele Taine, sunt instrumentele cele mai necesare pentru restaurarea noastră și ce bine ar fi dacă toți am cunoaște și am trăi acest lucru…

  1. Nicolae Steinhardt spunea că marea drama a societății noastre este că oamenii nu mai cred în Taine. Credeți că taina preoției este neglijată și adumbrită? Cât este de important un povățuitor duhovnicesc astăzi și care este rolul lui?

Dacă luăm timpurile trecute, știm ce a fost, preotul era considerat un dușman al poporului. Acum, nu se mai pune problema aceasta, preotul are locul lui în societate, taina preoției este liberă și la locul ei.

Duhovnicul are un rol extraordinar în viața omului, atunci când duhovnicul este duhovnic. Canonul pe care îl dă credinciosului trebuie să aibă un scop pedagogic, de îndreptare în viitor, iar oamenii nu trebuie să fie împovărați peste măsură. Recomand ca mirenii să se spovedească la preoți de mir, adică preoți care sunt ancorați în viața de familie și au competența necesară să dea sfaturile potrivite.

  1. Ce părere aveți despre viața creștină în epoca modernă? Care simțiți că este pulsul cetății noastre în ceea ce privește credința și valorile morale?

Aici sunt și bucurii și tristeți. Bucurii pentru că noi, cei care am trăit celelalte timpuri, îi vedem pe părinți venind cu copiii la spovedit dimineața devreme. Eu nu m-am putut gândi că va cădea vreodată comunismul… Nu m-am putut gândi că profesoara de la școală se va organiza și va veni cu întreaga clasă la biserică să se spovedească. Nu m-am putut gândi că oameni cu funcții mari vor veni la biserică, pentru că, în trecut, când o persoană sus-pusă intra în biserică la rugăciune, era terminat…

Acestea sunt niște bucurii extraordinare pe care noi, în timpurile de astăzi, le trăim…

Tristețea vine de la modernitatea asta rău înțeleasă, de la tineretul plin de droguri… acestea nu erau înainte. Libertatea este rău înțeleasă de foarte mulți și se întoarce împotriva lor. Trăim în cadrul unui libertinism bolnăvicios și asta ne întristează…

  1. Știm că, în viziunea creștină, pe masură ce înaintăm în timp, sufletul se primenește și se apropie tot mai mult de vârsta cunoașterii mature și a apoteozei spirituale. Ce sfaturi de viață dați tinerilor de astăzi, și nu numai.

Ca și preot, nu pot da alt sfat, pentru toată lumea, decât să nu uite că ceea ce-i poate mulțumi și ferici cel mai mult este apropierea de Dumnezeu. Să nu uite de rugăciune. Dacă trupul are nevoie în fiecare zi de hrană, și sufletul are nevoie. Când vrei să ții legătura cu cineva, o ții prin comunicare. Dacă noi, oamenii, nu comunicăm o vreme unii cu alții, se răcește relația. Tot așa este și pe verticală, în relația dintre om și Dumnezeu. Să nu uităm că, atunci când ne rugăm, depășim condiția de singurătate. De-atâtea ori omul se simte atât de singur și izolat, cu toate că-i plin în jurul lui. Când te rogi, depășești starea de frică, deoarece, prin rugăciune, dialoghezi cu cel Atotputernic și devii și tu puternic. Depășești starea de urât, deoarece, când te rogi, ești cu Dumnezeu, care-I frumusețea desăvârșită și totul în jurul tău se transformă în frumos.

  1. În această perioadă a Postului Mare, vă rog să ne împărtășiți câteva cuvinte despre post. Ce rost are să postim și cum să postim bine? Are taina spovedaniei un rol de esență în acest creuzet al disciplinelor spirituale?

Hippocrate, părintele medicinei, a fost întrebat de ucenicii săi care-i secretul că, în ciuda vârstei atât de înaintate, totuși arată atât de bine și este atât de vioi, și la minte, și la trup. La care, maestrul răspunde: ”Nu este nici un secret, doar vă spun că eu, toată viața mea, la mâncare și la băutură am fost ponderat.”

Postul ne cheamă la această ponderare. Abținerea de la mâncăruri și băuturi trebuie să fie însoțită de rugăciune și de schimbarea mentalității noastre. Numai așa vom beneficia de cele două vâsle, adică postul și rugăciunea, ca acea corabie a vieții noastre să ajungă la țintă, adică la mântuire.

Sfânta Taină a spovedaniei este cel mai mare privilegiu pe care ni l-a lăsat nouă Dumnezeu, repet, cel mai mare privilegiu… adică posibilitatea ca, după ce ai căzut, să te poți ridica. Fiul risipitor, când și-a venit în fire, când a văzut starea în care a ajuns, acel muc de lumânare din interior care nu s-a stins de tot, a produs o iluminare lăuntrică, ce l-a determinat să se întoarcă la Tatăl.

Spovedania este o și necesitate psihologică vitală în care omul își vede starea în care se află și hotărăște să iasă din această stare. După eliberarea de povara păcatelor, te simți liber și extraordinar de bine, asemeni personajului dostoievskian Raskolnikov, din romanul Crimă și Pedeapsă, care, în închisoare fiind, le scria celor dragi: ”Acum că sunt închis, mă simt atât de liber și de bine.”

Dupa ce ne-am împăcat cu Dumnezeu, Îl asimilăm în ființa noastră, prin Sfânta Împărtășanie, care este Trupul și Sângele lui Hristos. Nu poate să existe o stare de bine mai măreață decât aceasta, să-L ai pe Dumnezeu asimiliat în ființa ta. Credincioșii trebuie să uzeze de această stare, ca să se simtă învăluiți de lumina hristică a Învierii.

  1. Ce le transmiteți sălăjenilor în apropierea sărbătorilor pascale?

Din suflet le transmit să se pregătească de Sfintele Sărbători prin post și rugăciune, să vină la Sfânta Spovedanie, să se împărtășească cu Trupul și Sângele Mântuitorului, și, atunci, lumina hristică a Învierii îi va învălui și vor simți din plin efectele Învierii Mântuitorului.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *