Dascălii susțin azi examenul de Definitivat

Proba scrisă din cadrul Examenului Național pentru Definitivare în învățământ, sesiunea 2021, se desfășoară miercuri, 14 iulie, începând cu ora 9:00. În județul Sălaj, la  Centrul de Examen Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” Zalău, proba va fi susținută din 21 de discipline.

Au fost admiși la proba scrisă și sunt așteptați să participe 129 candidați, dintr-un total de 140 candidați înscriși la începutul anului școlar, care au îndeplinit cumulativ următoarele condiții: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an, calificativul pentru anul școlar în curs „Bine” sau „Foarte bine”, media aritmetică a notelor obținute la inspecția la clasă și la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8 (dar note nu mai mici de 7 la fiecare dintre probele respective).

Disciplinele de examen cu cel mai mare număr de candidați înscriși sunt: învățământ preșcolar în limba română (55), învățământ primar în limba română (18), educație fizică și sport (14).

Elaborarea subiectelor, traducerea acestora în limbile minorităților naționale la solicitarea candidaților, elaborarea baremelor de evaluare și afișarea acestora, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro, sunt asigurate de Centrul National de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE).  După finalizarea probei scrise, subiectele și baremele de evaluare vor fi afișate și la avizierele Centrelor de Examen.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 21 iulie, în Centrele de Examen și pe site-ul definitivat.edu.ro. Contestațiile se depun la Centrele de Examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 21 și 22 iulie. Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, se afișează la Centrele de Examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 28 iulie 2021.

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, medie care, pentru promovarea examenului, trebuie să fie de cel puțin 8.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui Examen Național. Prin dobândirea Definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice.

Anul trecut, a fost dezastru în Sălaj la Definitivat

În 2020, notele obținute de candidați la Definitivat au fost unele foarte slabe, mai puțin de jumătate dintre participanți reușind să promoveze. Din totalul celor 89 de dascăli care au susținu examenul, doar 42 au reuşit să ia note peste 8 pentru a putea promova. Procentul de promovare înregistrat în Sălaj anul trecut a fost de 49,41%, comparativ cu 73% în 2019. Nu s-au înregistrat medii de 10. Cel mai bun rezultat a fost obţinut de o profesoară de Cultură civică, de la Şcoala Gimnazială “Lucian Blaga” Jibou, a cărei medie a fost 9,65.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.