decembrie 9, 2022

Dascali salajeni care nu stiu carte nici de nota 2 au vrut un post sigur, pe viata, in invatamant

Azi se implineste o saptamana de cand a avut loc la Liceul Pedagogic “Gheorghe Sincai” din Zalau concursul de titularizare a cadrelor didactice in invatamant.
S-au inscris la examenul care le poate asigura un post sigur 386 de dascali salajeni, dintre care 41 nu s-au mai prezentat, iar alti 41 au fugit din concurs dupa ce au vazut subiectele.
“n final, au mai ramas 281 de concurenti pentru cele 63 de posturi in invatamant declarate vacante.
Pentru angajare pe perioada nedeterminata (titularizare), candidatii trebuie sa obtina nota 7 atat la proba scrisa, cat si la inspectie. Pentru angajare pe perioada determinata (suplinire), candidatii trebuie sa obtina nota 5 atat la proba scrisa, cat si la proba practica.
Au fost afisate si rezultatele aventurii titularizarii. Din punct de vedere statistic, reiese ca mai putin de jumatate dintre candidati au luat nota de trecere pentru titularizare.
Au fost 133 de note intre 7 si 10, rata de promovabilitate fiind de 46,50 la suta. Totusi, mai bine in comparatie cu 2016, cand s-a inregistrat procentul de 39,24 la suta. Fata de anul trecut, cand a fost o singura nota de 10, la matematica, anul acesta s-au obtinut doua note de 10, una la invatatori si alta la educatie fizica si sport.
91 de note sunt intre 5 si 6,99, asta insemnand un procent de 31,83 la suta. Pentru profesori suplinitori, e bine si asa.
Ce te faci insa ca in invatamantul salajean sunt si 60 de dascali care au luat la examenul prin care vor sa obtina post pe viata note intre 1,7 si 4,99. De ce s-au prezentat cadrele didactice atat de slab pregatite la examen doar ele stiu.
Eventualele contestatii pot fi depuse la sediul Inspectoratului Scolar Judetean Salaj in zilele de 18 iulie pana la ora 21 si in 19 iulie intre orele 9 – 15. Rezultatele finale vor fi afisate la Inspectoratul Scolar Judetean Salaj si pe site-ul institutiei.
Cadrele didactice care au obtinut minimum nota 7 la acest concurs pot obtine unul dintre cele 63 de posturi titularizabile. Repartizarea concuren-tilor pentru angajare pe perioada nedeterminata se realizeaza in sedinta publica organizata de Inspectoratul Scolar Judetean Salaj in data de 26 iulie. stop_coloana
Pentru concurentii care au obtinut note intre 5 si 6,99 exista posibilitatea de a ocupa un post pe o perioada determinata, respectiv pe un an scolar.
La nivel national, la proba scrisa pentru examenul de titularizare s-au prezentat peste 23.000 de candidati. Aproape 3.000 dintre acestia s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, 30 au fost eliminati pentru ca au incecat sa copieze, iar cinci candidati nu au respectat metodologia. Rata notelor peste 7 sau egale cu 7 inainte de formularea contestatiilor este de 45,73 la suta, in crestere cu 1,30 fata de anul trecut, cand s-a inregistrat un procent de 44,43.

La concursul pentru sefie in scolile
din Salaj au participat si trei dascali
care nu au obtinut punctajul minim

In judetul Salaj au fost scoase la concurs 46 posturi de director de scoala si 12 de adjunct in gradinitele, scolile, liceele si cluburile copiilor ale caror functii de conducere nu au fost ocupate in luna octombrie a anului trecut si sunt ocupate din ianuarie prin numire directa, tehnic spus prin “detasare in interesul invatamantului”..
Proba scrisa pentru director si director adjunct a avut loc luni 17 iulie. Din cei 36 de concurenti au reusit sa treaca proba scrisa 33. Profesorii Nicoleta Mariana Sabou pretendenta la postul de director la Scoala Gimnaziala Maeriste a luat 31,35 de puncte, Stefan Dorin Trif, pretendent la postul de director la Scoala Gimnaziala Traian Cretu din Napradea a luat 30 de puncte, iar Cadar Emilia Dorina a candidat pentru postul de director adjunct la Liceul Tehnologic Cserey-Goga din Crasna si a obtinut 30 de puncte. Cum pragul minim la proba scrisa era de 35 de puncte, cei trei dascali au fost declarati respinsi.
Proba de interviuri are loc azi si vineri. Ea nu este chiar atat de “pacatoasa” precum proba scrisa; aici isi poate face loc si subiectivismul.
Pe posturile de directori ramase neocupate vor fi numiti directori interimari pana la urmatorul concurs. Pe ce criterii vor fi numiti si acestia, sa nu banuim noi.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *