noiembrie 30, 2022

Danco Stelian pleacă acasă

Magistraţii Tribunalului Sălaj au decis ca din cei opt arestaţi, in celulă să rămană doar cinci, doi fiind plasaţi in arest la domiciliu, iar unul sub control judiciar


Procurorii DIICOT au cerut luni prelungirea arestului prevenitv timp de incă 30 de zile pentru inculpaţii din dosarul “mafiei păcănelelor” din Sălaj. In dosarul depus de DIICOT la Tribunalul Sălaj erau vizaţi inculpaţii Danco Stelian Liviu, Ciascai Radu Ovidiu, Paneş Remus Claudiu – consideraţii capii grupării – şi Covaci Paul Grigore, Coman Claudiu, Galgău Alexandru Mircea, Kiczel Robert şi Crişan Ionuţ. 

Magistraţii Tribunalului Sălaj au decis insă ca liderul grupării organizate Danco Stelian Liviu şi Galgău Alexandru Mircea, care se ocupa cu măsluirea păcănelelor, să fie plasaţi in arest la domiciliu. Iar Kiczel Robert a fost plasat sub control judiciar. Astfel, din opt inculpaţi, au rămas incarceraţi pentru alte 30 de zile doar cinci. 
Prin urmare, Danco Stelian stă in arest acasă la el, iar ceilalţi doi capi ai mafiei păcănelelor, Paneş Remus Claudiu şi Ciascai Radu Ovidiu, răman in arest. Danco Stelian era asociat separat in două firme specializate in administrarea păcănelelor. Galgău Alexandru Mircea va sta şi el in arest acasă, deşi are aceleaşi capete de acuzare cu Covaci Paul Grigore, Coman Claudiu şi Crişan Ionuţ Valeriu. 
Danco Stelian şi Paneş Remus Claudiu deţin firma Electro DSL care administrează 192 de “păcănele” in Sălaj şi Bistriţa-Năsăud. 
Danco Stelian este de asemenea asociat şi cu Ciascai Radu Ovidiu la firma Game Electronic, care are in adminsitrare 56 de păcănele in judeţele Sălaj şi Maramureş. 
Cei trei acţionari i-au avut in subordine pe Covaci Paul Grigore, Kiczel Robert, Coman Claudiu, Crişan Ionuţ Valeriu şi Galgău Alexandru Mircea, care se ocupau cu modificarea softului aparatelor de jocuri de noroc prin folosirea unor dispozitive ce conţineau un cip. stop_coloana Accesau in mod neautorizat softul aparatelor şi ştergeau paginile principale, care calculau procentul sumelor de bani care erau caştigate de jucător. Inculpaţii duceau valorile din acele apgini la zero, astfel că aparatul acorda sume mici de bani spre caştig, intre 5 şi 10 la sută din valoarea banilor “intraţi” in aparat.

Magistraţii au refuzat ridicarea sechestrului pe uriaşa avere găsită la percheziţii

Cei opt inculpaţi au mai cerut şi să le fie ridicat sechestrul de pe bunuri, inclusiv de pe cele 248 de aparate de joc, astfel incat să poată fi folosite din nou, dar şi de pe banii găsiţi de procurori după percheziţii. Este vorba de 2.291.489 de lei bani “gheaţă”, 291.545 de euro, 3.596 de lire sterline, 415 dolari şi aproape 26 de kilograme de aur. Pe langă acestea, inculpaţii au cerut ridicarea sechestrului şi de pe seiful firmei lui Stelian Danco, in care s-au descoperit 129.000 de euro, 175.799 de lei şi 561,66 de grame de aur. 
Magistraţii Tribunalului Sălaj au respins ca nefondate cererile de ridicare a sechestrului, decizie pronunţată vineri, 20 noiembrie. 
Danco Stelian şi ceilalţi doi acţionari mai au ca avere şi bunuri mobile şi imobile de mare valoare, maşini de peste 50.000 de euro bucata, case de vacanţă şi şase apartamente intr-un bloc de pe plajă din Mamaia.   

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *