Dacian Cioloș și-a inaugurat cabinetul de europarlamentar în municipiul Zalău, județul Sălaj

4
801

Europarlamentarul Dacian Cioloș a inaugurat sâmbătă, la Zalău, un cabinet europarlamentar pe care îl împarte cu deputatul USR-PLUS de Sălaj, Alin Prunean. La inaugurare au mai participat președintele Senatului, Anca Dragu, precum și câțiva reprezentanți ai guvernului, printre care secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, George Cățean.

Evenimentul de inaugurare a făcut parte dintr-un program mai amplu în care reprezentanții USR-PLUS s-au întâlnit cu oficialitățile locale, au vizitat afaceri locale și au vizitat Maratonul vaccinării de la Zalău.

Cabinet europarlamentar și parlamentar

Deputatul Alin Prunean, gazda evenimentului de la Zalău, a spus în conferința de presă că și-a dorit să deschidă un cabinet de parlamentar care să fie oarecum rupt de partid și care să fie accesibil oamenilor. Așa că a ales ca loc zona Fortuna, în spatele Casei de Cultură a Sindicatelor.

”M-am bucurat să-i am alături de mine, la acest moment important, pe Dacian Cioloş, al cărui birou europarlamentar a fost şi el inaugurat cu acest prilej, pe Anca Dragu, preşedinta Senatului, mulţi alţi colegi din USR-PLUS şi reprezentanţi ai mass media. E un important pas înainte pe care-l fac în relaţia cu cei pe care-i reprezint în Parlament, o iniţiativă ce se materializează în momentul în care condiţiile pandemice vor permite, sper, şi întâlnirile faţă în faţă. Mi-aş dori ca acest birou să nu fie o simplă adresă pe o stradă din Zalău, ci un loc însufleţit, în care să pot primi ideile şi iniţiativele celor care îşi doresc o Românie şi un Sălaj mai frumoase, pentru a le putea transforma în legi care să ne sprijine în acest demers, să ofer suport instituţiilor în relaţia cu ministerele şi să-i pot sprijini pe cei care întâmpină dificultăţi în relaţia cu autorităţile. În măsura în care activitatea parlamentară îmi va permite, voi încerca să fiu prezent, fizic, la biroul din Zalău, iar în restul timpului vor fi disponibil în mediul online şi prin intermediul colegilor care vor gestiona activitatea acestui birou. Anunţ cu acest prilej că săptămâna viitoare voi deschide un al doilea birou parlamentar, la Cehu Silvaniei”, spune deputatul Alin Prunean.

Pe aceeași linie, a deschiderii către cetățeni, s-a declarat și europarlamentarul Dacian Cioloș, originar din Zalău. Liderul USR-PLUS a mai precizat că-și dorește să conlucreze foarte bine cu reprezentanții comunității locale, astfel încât informațiile de la Bruxelles să ajungă cât mai bine la nivelul instituțiilor din județ, dar și să ajute reprezentanții autorităților locale în relația cu structurile naționale și chiar europene. În acest sens a avut întâlniri de lucru cu prefectul și subprefecții din județ, dar și cu președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu.

”M-am întâlnit cu domnul președinte al Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu, cu care am mai avut discuții, dar acum am putut să stăm un pic de vorbă așezat și înțeleg că deja Consiliul Județean are câteva proiecte care pot face obiectul unor finanțări și din Planul Național de Redresare și Reziliență sau din fonduri europene, în general. Mă gândesc în primul rând la Spitalul Județean care a cunoscut niște programe de modernizare, dar mai are nevoie acolo de o finanțare pentru renovarea și dezvoltarea blocului operator, a sistemului de urgență și a Ambulanței. Am vorbit despre heliportul care să permită utilizarea mai bună a elicopterului de la Brașov (n.red.: probabil s-a referit la Jibou) pentru situații de urgență – înțeleg că pentru asta există finanțare. Domnul președinte are un proiect care ar putea dezvolta și un centru oncologic la Zalău, ca să nu mai fie obligați oamenii să meargă la Cluj pentru anumite tratamente sau chiar diagnostic. Toate aceste proiecte sunt finanțabile și din Planul Național de Redresare și Reziliență și o să vedem cum putem să le introducem pe lista de proiecte acolo. O să am o discuție și cu doamna ministru Ioana Mihăilă pe acest subiect, împreună cu președintele Consiliului Județean”, a spus Dacian Cioloș.

În schimb, deși au fost pomeniți ca parte importantă a dialogului, pe agenda liderului Renew Europe nu au avut loc de data aceasta primarii, nici măcar cel al reședinței de județ.

PNRR – subiectul fierbinte al momentului

În cadrul conferinței de presă, Dacian Cioloș și președintele Senatului, Anca Dragu, au punctat subiectul fierbinte al momentului, Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), aflat în stadiu de definitivare la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, condus de colegul lor, Cristian Ghinea. Dacian Cioloș a precizat că a primit promisiunea colegului său că PNRR va fi gata până la finalul lunii pentru a fi trimis spre aprobare la Bruxelles.

”Unul dintre obiectivele pe care le am și cu acest birou este să vedem cum vom folosi Planul Național de Redresare și Reziliență. România urmează să depună acest plan în următoarele zile, până la sfârșitul lunii la Comisia Europeană, domnul ministru Ghinea mi-a confirmat că va fi gata să fie depus înainte de sfârșitul lunii și, totodată, am discutat ieri cu doamna președintă a Senatului să vedem și calendarul aprobării votului în Parlamentul României a modificărilor de tratate care aduc la bugetul european noi resurse proprii care să permită să acoperim și costurile cu aceste planuri naționale și aceste noi resurse proprii la bugetul european trebuie aprobate de toate parlamentele naționale ca să poată Comisia Europeană să finanțeze aceste planuri de redresare și reziliență. Și înțeleg că săptămâna viitoare ar putea fi votul și în Parlament”, a explicat Dacian Cioloș.

”Dorim ca miercuri să avem această ședință comună reunită a plenului Camerei Deputaților și Senatului să ratificăm acordul, astfel încât să putem permite Uniunii Europene să aducă finanțare pentru o parte din Programul Național de Redresare și Reziliență. Vreau să spun că este pentru prima dată în istoria Uniunii Europene când se împrumută pentru proiecte specifice țărilor membre. Este un moment foarte important în construcția aceasta europeană economică deoarece emiterea de datorie în nume colectiv, în numele tuturor statelor membre este un sentiment foarte puternic de unitate, de solidaritate. Până acum împrumuturile se făceau de fiecare țară în mod separat. Avantajul extraordinar pentru România este accesul la finanțare la un cost extrem de redus. Probabil că în loc de 3-4 la sută dobândă vom primi undeva la puțin peste zero. Este un cost pe care nici nu ni l-am fi putut imagina, dacă nu aveam această oportunitate de a ne împrumuta la nivelul Uniunii Europene. Acest lucru cred că nu s-a explicat destul, de asta vreau să insist, și prin natura meserie, asupra beneficiilor de a fi parte într-o uniune economică. Avem acces la finanțare. Pentru că planuri avem cu toții, dorințe, nevoi, dar trebuie să găsim și finanțare pentru aceste planuri. Uniunea Europeană a găsit acest program, Next Generation EU, vrem să creem economii mai puternice, mai rezistente în fața unor viitoare provocări, avem nevoie de finanțare și iată că vine și finanțarea. Vreau să spun că pentru România ponderea între finanțare, grant și împrumut este cam 50 la sută”, a punctat și Anca Dragu, președintele Senatului.

PNRR, important, dar nu suficient ca să fie presiune pe ministrul Ghinea

După ce liderii USR-PLUS ne-au explicat cât de important este PNRR-ul pentru România, redactorul Graiul Sălajului a fost curios să afle dacă un eventual nou eșec al aprobării acestuia de către Bruxelles îl va costa funcția pe ministrul responsabil, Cristian Ghinea.

”În primul rând, nu a existat nicio recuzare, nicio refuzare, nicio respingere a Planului, pentru că pur și simplu nu a fost depus formal. Acum va fi depus. Au fost contacte cu Comisia Europeană. România este un stat membru al Uniunii Europene. Cu Comisia Europeană se negociază, așa cum negociază fiecare stat membru. Și atunci, într-o negociere, sigur că-ți informezi partenerul. Comisia Europeană a spus: domnule, uite ce așteptăm de la planurile astea ca să corespundă. Și Comisia Europeană aplică o legislație decisă de Parlamentul European și de Consiliul statelor. Comisia europeană nu face de capul ei, există un regulament european, o legislație care spune cum trebuie să arate în mare aceste planuri și pe această bază Comisia Europeană a spus uite ce așteptăm de la aceste planuri. Domnul Ghinea a trimis de mai multe ori părți din acest plan în consultare și a avut multe discuții cu cei de la Comisie, unele pe care le-am mai mijlocit și eu cu comisari pe care-i știu, tocmai ca să clarificăm anumite lucruri. Uite cum avem de gând să facem noi, hai să vedem cum au făcut alte state membre ca să prezentăm cât mai bine obiectivele pe care le avem. Deci au fost astfel de schimburi de informații, ați văzut că și premierul a fost o dată în vizită acolo, domnul Ghinea a fost de mai multe ori, au mai fost miniștri în contact cu comisari. Acum se definitivează planul după toate aceste schimburi de informații și ajustări, acum el va fi depus, și nu doar de domnul ministru Ghinea. Responsabilitatea nu e doar a domnului ministru Ghinea, ci a întregului Guvern. Pentru că domnul Ghinea nu face decât să… dânsul n-are nici un proiect al lui pe care-l va gestiona el ca ministru. Dânsul are proiecte de la Educație, de la Sănătate, de la Infrastructură, de la Muncă, de la Agricultură și așa mai departe. Deci dânsul e un integrator, de fapt. Și, deci, dacă e o problemă cu programul e responsabilitatea întregului Guvern și de asta mă bucur că premierul a fost și știu că a avut și înainte de vizita la Bruxelles contacte cu cei din Comisie pentru că e o responsabilitate a întregului Guvern. Dar eu vă pot asigura, așa cum îl cunosc pe Cristian Ghinea, e un om care știe să-și asume responsabilitatea din toate punctele de vedere”, a explicat Dacian Cioloș.

Nu putem să nu citim printre rânduri: după ce reprezentanții USR-PLUS au argumentat cât de important este PNRR-ul pentru România și viitorul ei, determinant chiar, în cazul unui eșec nu răspunde nimeni. Tradus simplist: dacă ne iese, suntem cei mai buni, dacă nu ne iese, alții sunt de vină. Iar ministrul Ghinea, ca integrator de proiecte și coordonator, indiferent de rezultatul obținut, va fi susținut pentru că este de-al nostru. Meteahnă veche a politicii românești pe care parcă n-am fi vrut să o regăsim și la noile partide, care susțin reformarea din temelii a statului.

Gafe, bâlbe, răutăți…Președintele Senatului a vizitat „județul Zalău”

Avem două pastile răutăcioase în urma vizitei de lucru a liderilor USR-PLUS.

Prima îl vizează pe domnul nostru Cioloș care, probabil obosit de turneul prin țară – Brașov, Cluj, Zalău, cu finalizare la Timișoara, ne-a trimis la heliportul de la Brașov. Pe vorba veche: ”Domne bate-te, Jibou, că bine samini cu Brașovul”, Dacian Cioloș vrea un acces mai bun la heliportul de la Brașov pentru serviciile de urgență ale sălăjenilor.

A doua pastilă o vizează pe Anca Dragu, președintele Senatului, care, după o zi întreagă de întâlniri cu oficialități, oameni și vizite prin județ, a botezat din tastatură atât județul, cât și cea mai importantă instituție de la noi: județul Zalău și Consiliul Județean Zalău. Nu ar fi primul politician care ne vizitează și nu știe unde se află sau încurcă funcții și instituții. Fostul premier Viorica Dăncilă l-a făcut pe primarul Ionel Ciunt președintele municipiului Zalău, iar cu câțiva ani în urmă, un sălăjean celebru, Vasile Pușcaș, când l-a inaugurat a doua oară pe Ionel Ciunt ca prefect al județului, l-a numit prefectul județului Zalău în mai multe rânduri.

Atât Anca Dragu, cât și Dacian Cioloș, după postarea buclucașă a președintei Senatului de pe Facebook, au încercat să facă haz de necaz.

”Glumele cu județul Sălaj, care nu ar exista, glume pe care, recunosc, le-am făcut și eu uneori cu Dacian Cioloş, el însuși mândru sălăjean, s-au răzbunat pe mine cu vârf și îndesat. Într-o postare de astăzi, între conferința de presă, drumuri, muzeu, consiliu județean, prefectură, a ieșit <județul Zalău>. Asta, în condițiile în care mă întâlnisem chiar cu președintele Consiliului Județean, Dinu Iancu-Sălăjanu, care poartă cu mândrie numele județului și în buletin – probabil și pentru noi, sudiștii. De aceea, vă spun din nou, verificat la sursă: Județul Sălaj există!”, a rectificat președintele Senatului. Iar Dacian Cioloș i-a distribuit postarea cu comentariul: ”Sălăjenii mei au fost, astăzi, răzbunați! Dacă ar trebui să primim câte-o bere de la toți cei care încurcă județul Sălaj cu Zalăul, probabil s-ar umple cămara cu lăzi. Noroc că noi preferăm pălinca de prune”.

Momentul a stârnit multe comentarii în online, Anca Dragu fiind aprig criticată. Au apărut chiar și critici de la politicieni locali care n-au ratat momentul să taxeze politic gafa celui de-al doilea om în stat.

”Președintele Senatului, Anca Dragu, ne-a jignit azi prin ignoranța manifestată față de sălăjeni. Din poziția de președinte al Senatului, Anca Dragu ne aduce o jignire usturătoare. În vizită la Zalău fiind, azi, scrie pe facebook opinii despre <județul Zalău>. Altfel spus, cam atât îi pasă despre județul Sălaj, cât știe despre el. Nici măcar cum se numește. Poate să aibă vreo credibilitate Anca Dragu, care vorbește în postarea ei și despre strategia președintelui <Consiliului Județean Zalău> pentru creșterea calității vieții?! Nu are. E demagogie, sunt vorbe goale, pentru că dacă nu știi de fapt despre cine vorbești, cu atât mai puțin știi despre ce face. Oamenii de stat trebuie să fie cu adevărat preocupați de cei pe care îi administrează. Iar dacă vii în Zalău trebuie să știi că te afli în județul Sălaj. Și nu e suficient nici să știi cum se cheamă județul, trebuie să știi și care este situația în Sălaj dacă vrei să vorbești despre ea”, spune deputatul PSD Florian Neaga.

4 COMENTARII

  1. Mai ce oameni in partidele politice,te tot crucesti,te intrebi oare au cateva clase primare?De smecheri sunt toti,dar astia din USR PLUS sunt fruntasi in prostie.Cum poti sa spui ,am vizitat judetul Zalau,chiar asa de inculti nu am crezut ca sunt.Bine stiu ca liderul ca facut un liceu agricol[frecventat de cei mai slabi elevi]dar sa nu stii tu judetele tarii,tu mare om in conducerea tarii?Este prea de tot!

  2. Adicătelea, cum se zice „doi în unul”. Cei doi sunt prea săraci pentru a avea fiecare câte un birou. Alin, ai devenit (cam prea repede) doar un politruc. Sumă forfetară uriașă, pentru care nu trebuie să depui documente justificative în cheltuirea ei, nu-ți ajunge pentru un birou ? Dar cu sumele forfetare încasate pãnă la această dată și destinate întreținerii biroului parlamentar, ce ai făcut ? Deci și la tine că la ceilalți parlamentari totul se reduce la…portofel.

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.