Cursuri de formare pentru dascălii sălăjeni, în cadrul unui program privind prevenirea consumului de droguri

La nivelul județului, 15 cadre didactice și consilieri școlari din învățământul primar din Zalău, Șimleu Silvaniei, Jibou, Mirșid, Bălan și Gâlgău au participat la un curs de formare pentru îmbunătăţirea competenţelor și dobândirea de cunoștințe teoretice, în vederea implementării proiectului ,,ABC -ul emoțiilor”, derulat de Centrul de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Sălaj, în 6 unități de învățământ din județ.

Cea mai recentă sesiune de acest fel, organizată în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Sălaj, a avut loc marți, 31 ianuarie.

În cadrul acestei activități, personalul didactic a deprins cunoștințele generale despre importanța prevenirii, de la vârste cât mai mici, despre programele de dezvoltare emoţională, despre competențele de a dezvolta abilităţile emoţionale în rândul copiilor (autocunoaştere, stăpânirea de sine, conştiinţa socială, abilitatea de a lua decizii responsabile, gestionarea relaţiilor interpersonale) și despre strategiile care îi ajută pe copii cum să se ferească de comportamentele periculoase.

„ABC-ul emoţiilor” se adresează elevilor din clasele I şi a II-a şi presupune formarea şi consolidarea abilităţilor emoţionale cu rol de factori de protecţie, punând accent pe conştientizarea de sine, abilităţile de comunicare asertivă, gestionarea emoţiilor neplăcute, abilitatea de a face faţă presiunii grupului şi de adoptare a deciziilor pentru o dezvoltare sănătoasă.

1 thought on “Cursuri de formare pentru dascălii sălăjeni, în cadrul unui program privind prevenirea consumului de droguri

  1. Muncă grea, rezultate le masură. Dar, paradoxal, numărul consumatorilor de droguri, în special tineri, este în creștere. Și tot paradoxal, pe măsură ce crește numărul consumatorilor de droguri, crește și venitul celor de la Centru Antidrog și numărul de angajați. Că la noi la nimenea.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut