noiembrie 29, 2022

Cum a fost administrat Zalaul doua saptamani cu vicele Teodor Balajel in fotoliul primarului

Viceprimarul Teodor Balajel, care a preluat atributiile primarului Ionel Ciunt in perioada 1 – 14 august, cat timp acesta a fost in concediu, ne-a impartasit ieri din exeperienta sa de doua saptamani in care a fost practic primarul Zalaului..

“Atat viata de primar, cat si cea de viceprimar, daca persoanele sunt implicate, cum este echipa noastra, presupune responsabilitate, implicare si solicitare, pentru ca problemele sunt foarte diversificate. De la cazuri familiale, pana la probleme de investitii, probleme de negocieri, de analiza contracte, proiecte de viitor. Tot timpul suntem preocupati de a cauta resursa financiara necesara sa punem in aplicare gandurile, ideile si mai ales sa reusim sa rezolvam integral asteptarile cetatenilor”, ne spune Balajel despre ce apasa pe umerii celor care administreaza orasul.
In ce priveste felul in care au trecut cele doua saptamani in care s-a aflat in fotoliul de primar, Teodor Balajel spune ca s-a descurcat bine.
“Aceste doua saptamani au trecut bine, am facut fata asteptarilor si am gestionat totul impreuna cu colegii mei in asa fel in cat sa rezolvam tot ce inseamna acte administrative, tot ce inseamna contracte, pregatiri pentru trimestrul IV si inclusiv solicitarile specifice venite din partea cetatenilor”.
Ce i-a fost cel mai greu lui Balajel ca primar?
“Eu sunt o persoana obisnuita cu decizia. Am fost pus tot timpul, si cat timp am lucrat in privat, peste 30 de ani, in situatii sa iau decizii. De aceea, nu mi se pare asa un lucru deosebit; stiu ce inseamna fiecare decizie, ce implica, ce efecte poate avea o decizie luata gresit. De exemplu, o decizie foarte importanta si grea ar fi cand intram (cu lucrarile – n.r.) pe Bulevardul Mihai Viteazul si cum o sa ramana bulevardul in urma noastra”, exemplifica vicele.
Cel mai important pentru Teodor Balajel in cele doua saptamani a fost sa ia decizii corecte pentru a rezolva probleme, ne spune el, iar cea mai mare problema e viteza de lucru.
“Cel mai important lucru pentru un conducator este capacitatea lui de a lua decizii si de a solutiona probleme. Un lucru important este ca am reusit sa ajungem la final cu lucrarile la PG-urile subterane (puncte de colectare a gunoiului – n.r.), iar maine (azi – n.r.) se face receptia finala a lucrarilor. Cetatenii o sa vada ca se poate gestiona problema deseurilor si altfel. Am mai reusit in perioada aceasta sa asfaltam 4 – 5 strazi din cartierul Ortelec. Am reusit sa semnam toate proiectele pentru reabilitare termica a blocurilor, toate proiectele sau calificat si s-au semnat contractele de finantate pentru 14 blocuri. Un lucru important este sa gestionezi problemele in asa fel incat sa nu sufere si sa isi urmeze ciclul normal, sa nu treneze.
In aceasta perioada analizam orasul, sa vedem ce investitii vom promova anul viitor. Un lucru foarte important este ca am luat decizia acuma, ce proiecte vom pe Progamul de Mobilitate Urbana Durabila, incat in 2018 – 2019 sa finalizam urmatoarele strazi: Gheoghe Doja, Coposu, 22 Decembrie, Simion Barnutiu, Avram Iancu, Voievod Gelu. Am batut in cuie proiecte in valoare totala de 17,8 milioane de euro. Diferenta de 5 milioane de euro sunt bani destinati pentru proiecte spatii verzi, zone defavorizate, infrastructura scolara. Noi vrem sa-i luam toti cei 22 de milioane de euro pusi la dispozitie de ADR Nord-Vest. Noi o sa facem proiecte in valoare de 30 de milioane de euro. Peste doua saptamani incep lucrarile de modernizare la strada Closca; va fi prima strada complet reabilitata. Am semnat contractul cu firma care va executa lucrarile.
In data de 9 septembrie am convocat la Primaria Municipiului Zalau toate asociatiile de proprietari, la o discutie sa vedem fiecare cum vede in zona ei dezvoltarea si amenajarea, dar si pentru responsabilizarea acestora privind investitiile si mentinerea lor intr-o stare cat mai buna si ingrijita.
Cea mai mare problema, din punctul meu de vedere, este ca inca nu am reusit sa avem o viteza mare de rezolvare a nevoilor care sunt in oras, cum ar fi pe partea de investitii, de amenajari si altele. 

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *