Cristian Terheș: Șoferii de camion din UE trebuie protejați!

0
104

Trei europarlamentari români au convins Parlamentul European să inițieze o rezoluție comună pentru apărarea drepturilor șoferilor de camion în UE, pornind de la uciderea șoferului român Mihai Spătaru. Cei trei europarlamentari sunt Vlad Gheorghe (USR), Ramona Strugariu (USR) și Cristian Terheș (PNȚCD).

Potrivit lui Cristian Terheș, ei au solicitat în Comisia PETI și li s-a admis ca această comisie, împreună cu Comisiile LIBE și TRAN (transporturi), să inițieze o rezoluție comună pentru apărarea drepturilor șoferilor de camion din UE. Solicitările au venit în urma discuției din Comisia PETI, din data de 15 iulie 2021, a petiției trimise de Asociația Civică Voluntari în Europa, prin care aceasta se plângea de faptul că autoritățile franceze nu fac nimic pentru a opri crimele, furturile și tâlhăriile șoferilor care traversează Franța, chiar recent un șofer român, Mihai Spătaru, fiind ucis în fața soției sale de către infractori. Petiția aceasta a fost semnată electronic de peste 22.000 de persoane.

”Doamna Adriana Mureșan (n.r. reprezentanta Asociației Civice Voluntari in Europe), în prezentarea petiției sale, a explicat greutățile întâmpinate de șoferii de camion pe drumurile din UE, aceștia fiind nevoiți deseori, din cauza lipsei parcărilor securizate, să se oprească pentru odihnă în locuri nesigure, unde inclusiv viața le este pusă în pericol. Europalamentarul Vlad Gheorghe (USR), luând cuvântul pe cele relatate în Comisie atât de către petiționar, cât și de către reprezentantul Comisiei Europene și Europol, a solicitat organizarea unei misiuni a Parlamentului European în Franța (fact finding mission), pentru a vedea la fața locului condițiile din parcările de camioane și modul cum autoritățile franceze răspund atunci când sunt apelate de șoferii atacați. Un europarlamentar polonez din Grupul ECR a arătat că atacarea și chiar uciderea șoferilor de camion se întâmplă destul de des, dând exemplul și unui șofer polonez care a fost ucis de migranți. Acesta a solicitat inițierea unei rezoluții de către Comisia PETI cu privire la apărarea drepturilor șoferilor de camion. Europarlamentarul Ramona Strugariu (USR) a vorbit despre faptul că toate aceste atacuri și agresiuni împotriva șoferilor le afectează drepturile fundamentale, motiv pentru care ar fi util ca rezoluția Comisiei PETI, cu privire la drepturile șoferilor de camion, să fie una comună cu cea a Comisiei LIBE”, scrie Cristian Terheș pe pagina sa de Facebook.

Europarlamentarul Cristian Terheș (PNTCD) a vorbit la final, după ce a punctat problemele cu care se confruntă șoferii de camion și a arătat faptul că, atât autoritățile franceze, cât și Comisia Europeană nu au făcut nimic concret pentru a opri aceste atacuri și a-i proteja pe șoferi. Terheș  a mai spus că susține propunerea colegului Vlad Gheorghe de inițiere a unei misiuni a Parlamentului European în Franța pentru a constata la fața locului situația gravă cu care se confruntă șoferii de camion. De asemenea, europarlamentarul Terheș a spus că susține propunerea lui Strugariu pentru o rezoluție comună a Comisiilor PETI si LIBE, dar că acestora e bine să li se alăture și Comisia TRAN, deoarece e comisia specializată pe transporturi. La finalul dezbaterii pe această petitie, președinta Comisiei PETI a spus că va da curs acestor solicitări și va demara procedura pentru o rezoluție comună a comisiilor PETI, LIBE și TRAN pe tema drepturilor șoferilor de camion în UE.

„Fără să fi discutat înainte unii cu alții, toți europarlamentarii, indiferent de grup, am vorbit pe aceeași voce pentru această cauză importantă. Siguranța șoferilor de camion în UE este o chestiune care ne privește pe toți și vom face tot ceea ce ține de noi pentru a le apăra drepturile și a li se oferi protecția firească necesară”, a spus europarlamentarul Cristian Terheș.

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.