Crește numărul cazurilor de infectări cu Covid în Grecia

0
129

Românii care doresc să își petreacă concediul în Grecia trebuie să fie atenți și să se informeze din surse oficiale referitor la condițiile de călătorie. De curând, noi măsuri au fost impuse în Grecia, din cauza creșterii numărului de cazuri de infectări cu Covid-19. Au fost reimplementate unele restricții la nivelul localurilor, barurilor și discotecilor, și obligativitatea vaccinării cadrelor medicale. Aceste măsuri au fost anunțate încă de săptămâna trecută de către oficialii eleni și urmează să se materializeze în perioada imediat următoare.

„Restaurantele, barurile, cluburile și locurile de divertisment vor funcționa numai cu clienți permanenți și în conformitate cu regulile legale privind capacitatea. Aceste măsuri de urgență urmăresc să limiteze răspândirea virusului la vârste mai mici, astfel încât să avem cu toții o vară mai liberă, dar, cel mai important, o vară sigură”, au declarat oficialii greci.

Reamintim faptul că românii nevaccinați pot merge în vacanță în Grecia sau Bulgaria dacă prezintă dovada că au trecut prin boală. Aceștia nu se mai testează și nu mai trebuie să prezinte neapărat la graniță un document care să ateste că s-au vaccinat anti-covid. Documentul doveditor îl primiți pe e-mail, de la laboratorul unde ați plătit testul sau de la Direcția de Sănătate Publică, dacă medicii de pe ambulanță sunt cei care v-au prelevat probele. Pentru a intra în Grecia, trebuie să ai un test pozitiv, care să releve că ai avut covid, într-o perioadă cuprinsă între 2 și 9 luni anterior datei sosirii pe teritoriul elen. De asemenea, se scurtează timpul de trecere prin vamă, dacă aveți la dumneavoastră certificatul european covid printat, pentru scanare. De reținut este faptul că Grecia solicită formular de localizare și e bine să fie completat înainte de a ajunge la frontiera elenă, altfel este posibil să întâmpinați neplăceri.

În prezent, doar 38% dintre greci sunt vaccinați cu schema completă, iar pentru a stimula campania de vaccinare Guvernul elen oferă cecuri valorice de 150 de euro pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani. Autoritățile ar vrea ca, până în toamnă, 70% dintre greci să fie vaccinați.

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.