septembrie 24, 2022

Creditele prin "Prima Casa" ajung o povara prea grea din cauza cresterii indicelui Robor

Cei care au facut credit pentru locuinta prin programul Prima Casa s-au bucurat initial de avansul mic si de garantia statului pentru creditul pe care l-au luat, dar cresterea ROBOR ii afecteaza serios acum pe zecile de mii de romani care s-au imprumutat prin Prima Casa. Au ajuns sa plateasca pana la 44 la suta din venituri drept rata lunara. Iar cresterea sumelor de plata pare sa nu se mai opreasca. Indicele ROBOR a ajuns la 3,16 la suta ieri – cel mai mare din ultimii 4 ani – si creste in fiecare zi. 

rn

Avansul indicelui ROBOR la trei luni, in functie de care se calculeaza dobanda la cele mai multe dintre creditele cu dobanda variabila, nu pare sa-i fi descurajat insa de tot pe cei care isi doresc sa devina proprietari, avand in vedere ca din totalul de doua miliarde de lei alocat pentru anul 2018, pana acum s-a epuizat deja 62 la suta.
Asta chiar daca ratele au crescut foarte mult. Cei care au luat un credit in 2012 platesc azi o rata lunara de 1.229 de lei, cu 300 de lei mai mult fata de anul trecut. Iar datoria catre banci le scade foarte incet.
"in 6 ani, soldul creditului a scazut de la 225.000 lei la 201.205 lei, cu doar 23.795 lei. in aceasta perioada s-au platit rate totale in valoare de 87.813 lei, restul de putin peste 64.000 lei fiind reprezentat de dobanda si de comisioane platite bancii", este un caz cu care exemplifica Digi24 cum decurge un credit prin Prima Casa.

rn

Robor – de la 0,68 la suta la 3,16
la suta in doar un an si jumatate

rn

Evolutia dobanzilor pe piata monetara este de obicei corelata cu evolutia randamentelor la titlurile de stat. Dobanzile interbancare au scazut puternic in 2016, in perioada guvernarii lui Dacian Ciolos, iar Robor la 3 luni a inregistrat in septembrie si in octombrie 2016 un nivel minim istoric de 0,68% pe an. Dobanzile au reintrat pe o traiectorie ascendenta de la finalul anului 2016, dupa ce PSD a intrat la guvernare. A crescut constant pana la valoarea de 3,16 la suta, iar guvernatorul BNR enunta temeri fatpa de un Robor de peste 4 la suta, avand in vedere ca acesta este determinat de inflatie, iar inflatia este si ea acum la un record al ultimilor cinci ani, ajungand luna trecuta la 5,4 la suta.

rn

Cum fura Robor-ul marit din salariul
unui zalauan cu credit prin Prima Casa

rn

Un exemplu concret avem din partea unui zalauan de 30 de ani care a cumparat la inceputul anului 2017, prin Programul Prima Casa, un apartament cu doua camere, in valoare de 27.000 de euro, credit ce se intinde pe 30 de ani.
Prima rata pe care a avut-o de platit a fost in luna mai 2017, in valoare de 475,17 lei. Din mai 2017, Robor a tot crescut pana astazi, la 3,16 la suta. Cea mai recenta rata platita de tanarul zalauan a fost in 20 iunie 2018, cand a platit 555,11 lei. Ceea ce inseamna ca tanarul zalauan a platit cu 80 de lei in plus, intr-un singur an de creditare.
Valoarea actuala a ratei pe care zalauanul o are de platit reprezinta 35 la suta din salariul net pe care-l incaseaza, fata de 29 la suta din salariu in mai 2017.
Specialistii in economie sunt de parere ca Robor va creste si sa ne asteptam la "surprize" si mai mari.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.