”Nu resemnații scriu istoria, ci cutezătorii ei. Printre aceștia, neamurile sunt veșnice.” (Corneliu Coposu)

Dragi cititori, Parohia Greco-Catolică Bobota, Sălaj, ne face cunoscută invitația de a reconstrui împreună ”memoria lui Corneliu Coposu”, pe tărâmul său natal, iar semnul vizibil al acestei acțiuni la care suntem chemați cu toții să fim părtași este construcția noii Biserici din Bobota.

Bobota este o localitate simbol a Sălajului istoric, care a reprezentat în mod constant un pilon al spiritualitații și al credinței în perioada ultimelor secole, Biserica greco-catolică având un rol esențial.

Momentul în care Gheorghe Șincai (1754-1816), reprezentant de seamă al Școlii Ardelene, a deschis în Bobota, în 1786, una dintre cele 300 de școli confesionale greco-catolice din Transilvania, a reprezentat începutul unei perioade strălucite de emancipare națională și ridicare spirituală.

În Bobota au strălucit de-a lungul timpului o serie de preoți luminați și buni administratori, iubitori de neam și de țară, ca Ignatie Ipian Marincaș, Demetriu Coroianu, Grigore Gael, Gavril Vaida, Valentin Coposu, Ilie Borz, sau Virgil Trufaș.

Tot la Bobota au văzut lumina zilei mari personalități, printre care Clara Coroianu, căsătorită Maniu (mama lui Iuliu Maniu) și membrii familiei Coposu (Cornelia, Cornel, Doina, Flavia și Rodica Coposu).

Bineînțeles că, așa cum Bădăcinul este legat de figura lui Iuliu Maniu, Bocșa de cea a lui Simion Bărnuțiu, Băseștiul de Gheorghe Pop de Băsești, așa și Bobota este legată de imaginea lui Corneliu Coposu, un stâlp al democrației, al dreptății și al credinței, de referință pentru toți românii din ziua de astăzi.

În urma actului samavolnic făcut de regimul comunist în anul 1948, credincioșii greco-catolici nu și-au mai putut trăi credința în felul în care fuseseră crescuți și au fost nevoiți să se roage în spații improprii unui adevărat lăcaș de cult.

La dorința întregii comunități greco-catolice din Bobota și cu consimțământul Episcopiei greco-catolice din Oradea, s-a decis construirea unei noi biserici, pe terenul donat de surorile Flavia și Rodica Coposu, către Parohia Greco-Catolică Bobota.

După modelul de la Bocșa, unde s-a construit o Biserică mausoleu în cinstea marelui Simion Bărnuțiu, se dorește ca, și la Bobota, această nouă biserică să fie închinată memoriei lui Corneliu Coposu și continuării idealurilor sale spirituale.

Autorizația de construcție a bisericii de la Bobota a fost deja primită și, cu această ocazie, se deschide campania de susținere a acestui proiect, făcând apel la toți oamenii de bunăvoință de pretutindeni, pentru donații și sponsorizări dedicate construcției, care se pot face în conturile parohiei, deschise la banca BCR:

IBAN Lei: R007 RNCB 0220 1273 9923 0001

IBAN Euro: RO56 RNCB 0214 1273 9923 0001

IBAN USD: RO29 RNCB 0214 1273 9923 0002

Dragilor, într-o lume în care credința și reperele morale sunt opacizate de spiritul profan, suntem chemați la reconstruire, la rememorare, la transbordarea valorilor, la înălțarea pe soclurile conștiintei a edificiilor sacre.