Copiii, adulții și vârstnicii instituțioanalizați în centrele din Jibou, Șimleu Silvaniei, Crasna (două centre) și Nușfalău vor fi beneficiarii direcți ai unor proiecte de dotare a centrelor în care trăiesc.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sălaj (DGASPC Sălaj) a depus cinci proiecte la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, valoarea acestora fiind de 5,7 milioane de lei.
Potrivit informării Consiliului Județean Sălaj, aceste inițiative ”vor contribui la îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu dizabilități – adulți și copii – prin crearea unui mediu primitor, modern și adaptat nevoilor lor specifice, respectiv prin asigurarea de servicii sociale de înaltă calitate”.
Centrele de Abilitare și Reabilitare Jibou, de recuperare pentru copiii cu dizabilități din Șimleu Silvaniei, de îngrijire și asistență nr. 1 Crasna, de îngrijire și asistență nr. 2 Crasna și de îngrijire și asistență Nușfalău vor fi dotate, în baza proiectelor depuse, cu paturi medicale reglabile, biciclete ergonomice, aparate de fizioterapie, fotolii rulante, dispozitive de mers și un lift vertical – pentru a crește confortul, mobilitatea și independența beneficiarilor, produse senzoriale, structuri de cățărare, jucării educative Montessori și aparate de pirogravură – pentru stimularea dezvoltării/recuperării abilităților.