decembrie 2, 2022

Controale de rutină la cluburile din Zalău

Vineri noaptea, în timp ce la clubul Colectiv se petrecea o tragedie, inspectori din cadrul Primăriei Zalău erau în control la Clubul Diesel, căruia recent i s-a impus un program redus de funcţionare, din cauza scandalurilor reclamate de cetăţenii din zonă. Ieri dimineaţă, cu noaptea-n cap, patru echipe de inspectori ai Primăriei Zalău au purces iar la controlarea cluburilor şi barurilor din oraş. Din informaţiile primite de la Manuela Ghiuruţan, purtător de cuvânt al primăriei, controalele au în vizor verificarea autorizaţiei de funcţionare, rezolvarea unor reclamaţii ale cetăţenilor şi, nu în ultimul rând, respectarea programului de funcţionare.
În Zalău funcţionează 33 de unităţi care desfăşoară activităţi de club de noapte, care deţin autorizaţie de la Primăria Zalău. Până aseară la închiderea ediţiei nu am reuşit să aflăm ce sancţiuni au administrat inspectorii, pentru că rezultatele vor fi centralizate în această dimineaţă, ne informează surse din primărie.
Pompierii au controlat în iunie toate cele 53 e cluburi din judeţ; Au dat amenzi consistente
Autorizarea celor 33 de cluburi din Zalău stop_coloana din punct de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilor şi al riscului de evacuare este realizată de către reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj. Lucian Jacodi, purtător de cuvânt al instituţiei menţionate, preciza ieri că în ultimele zile nu s-au efectuat controale la unităţile de alimentaţie publică, gen cluburi, pentru că nu sunt planificate. Ultimele controale de acest gen s-au efectuat în luna iunie, pe timp de noapte, la cluburile din întreg judeţul, 53 la număr. Controalele s-au lăsat cu amenzi în valoare de peste 30.000 de lei. Conform legislaţiei în vigoare, inspectoratele nu pot dispune închiderea temporară sau definitivă a acestor unităţi.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *