octombrie 4, 2022

Contestatiile nu le-au adus nimic bun suplinitorilor

Candidatii care au participat la examenul pentru postul de suplinitor si care au depus contestatii pentru recorectarea lucrarilor au primit note si mai mici. Potri-vit informatiilor oferite de Inspectoratul Scolar Judetean Salaj, din 13 contestatii, 11 au ramas nerezolvate, adica nota a ramas neschimbata, iar doua dintre lucrari au pierdut din punctaj. „Una dintre lucrari a fost notata initial cu 6,80 a primit dupa contestatie 6,60, iar cealalta a pierdut doua puncte, ajungand la 2,30 de la 4,30 cat era initial”, a declarat inspector Viorel Lungu, manager resurse umane din cadrul ISJ Salaj.
In urma testelor sustinute de profesori, care au avut rezultate mult mai mici decat in anii precedenti, au ramas 464 de posturi vacante. „In momentul de fata avem un numar de 464 de posturi ramase neocupate. Acestea vor fi prezentate in cadrul sedintelor publice care vor avea loc in 23 august. 200 dintre acestea vor fi ocupate de profesorii cu continuitate. Dupa aceea se iau in ordine cei care au luat note de trecere in urma examenelor din iulie anul acesta, anul trecut si acum doi ani, dupa care vine randul suplinitorilor, tot in ordinea descrescatoare”, a mai precizat inspectorul Viorel Lungu. Practic, profesorii care nu s-au titularizat pe un post in urma probelor de anul acesta mai au o sansa sa ocupe un post in urma repartizarilor de la sedintele publice de la finalul lunii. Suplinitorii sunt ultimii pe lista in cadrul sedintelor publice si vor putea obtine un post doar in cazul in care locurile ramase vacante nu vor fi ocupate de cei care au luat peste cinci la titularizarile din 2011, 2010 sau 2009. In cadrul sedintelor publice din 23 august de vor rezolva si problemele detasarilor, care reprezinta „doar un schimb intre doua posturi, candidatul avand deja dreptul la un loc pe care si l-a ocupat in urma concursului”, a mai precizat managerul pentru resurse umane din cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Salaj.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.