septembrie 30, 2022

Consiliul Județean Sălaj și Primăria Zalău, campioane la atragerea de bani europeni

Un total de 91 de contracte de finanțare semnate, cu o valoare de peste 1 miliard de lei, în beneficiul sălăjenilor. Așa ar putea fi rezumat Programul Operațional Regional 2014-2020, la nivelul județului.

Stadiul de implementare al POR 2014-2020 în Sălaj a fost prezentat miercuri, 21 septembrie, la Zalău, cu prilejul “Zilei Regio – Sălaj”, organizată de Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în cadrul “Caravanei REGIO”.

Consiliului Județean Sălaj îi revin 13 din cele 91 de contracte semnate, cu o valoare de aproape 444 milioane de lei, instituția fiind pe primul loc în ceea ce privește suma atrasă.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

“Banii europeni sunt o componentă uriașă în dezvoltarea durabilă a României. Mă bucur că atât la nivel guvernamental, cât și la nivelul administrațiilor locale s-a înțeles importanța acestor fonduri nerambursabile, astfel încât, astăzi, suntem cu toții mult mai pregătiți pentru exercițiul financiar care urmează. Am fost primul consiliu județean care a semnat un contract de finanțare prin Programul Național Anghel Saligny și ne propunem să fim primul și în POR 2021-2027. Spun asta ținând cont de faptul că avem proiecte mature, cu contracte de proiectare și execuție semnate cu clauză suspensivă, ce ne permite să emitem ordinul de începere a lucrărilor imediat după semnarea contractului de finanțare”, a declarat președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, prezent la eveniment.

Alte 26 de contracte, cele mai multe ca număr, în valoare de 328 milioane de lei, au fost implementate de Primăria Municipiului Zalău, în timp ce orașele și comunele sălăjene au semnat 21 de contracte, valoarea aferentă acestora fiind de 189,3 milioane de lei. IMM-urile din județ au semnat, în total, 31 de contracte, cu o valoare de 152 milioane de lei.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

“Ziua Regio – Sălaj” face parte din seria celor șase evenimente organizate în județele din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest cu scopul de a promova investițiile de succes implementate prin POR 2014-2020, precum și oportunitățile viitoarei perioade de programare.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.