Consiliul Județean Sălaj se împrumută de la statul român pentru a reabilita DJ 109E

Administrația județeană sălăjeană intenționează și ea, la fel ca Primăria Zalău, să contracteze un împrumut de 7,5 milioane de lei din Trezoreria statului, pentru reabilitarea și modernizarea drumului județean DJ 109E: limită județ Cluj – Fodora – Rus – Buzaș – Lozna – DN 1H (pod Ciocmani).

În noiembrie 2018 s-a semnat contractul de finanțare, în valoare de 108.354.207 lei, depus în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, având ca obiectiv principal creșterea gradului de accesibilitate a zonelor rurale și urbane situate în proximitatea rețelei TEN-T prin reabilitarea și modernizarea drumului județean DJ 109E, pe tronsonul menționat.
În ianuarie 2023, Consiliul Judeţean Sălaj a modificat valoarea proiectului, aceasta urcând la 134.027.390 lei. Contribuția administrației județene ar fi trebuit să fie de circa 27 de milioane de lei, dar nu are de unde să dea banii.
“Având în vedere că, din lipsa disponibilităților, această sumă a fost alocată pe anii 2023-2024 și datorită faptului că acest proiect trebuie finalizat până la 31 decembrie 2023, este oportun contractarea acestui împrumut pentru finalizarea acestui proiect de investiții”, explică administrația județeană.
Având în vedere că obiectivul de investiții îndeplinește condițiile cerute pentru a accesa împrumutul din Trezoreria Statului, în condiții avantajoase, menționează reprezentanții Consiliului Județean, se propune solicitarea sumei de 7.500.000 lei, sumă care acoperă o parte din valoarea lucrărilor rămase de executat.
Banii trebuie rambursați într-un termen de maximum 5 ani.

Unităţile administrativ-teritoriale pot solicita de la Ministerul Finanţelor, în cursul anului 2023, până cel târziu la data de 1 august , contractarea de împrumuturi din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, pentru asigurarea cofinanţării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană şi de la donatori europeni în cadrul programelor interguvernamentale, inclusiv pentru finanţarea cheltuielilor neeligibile asociate proiectelor. Suma maximă pe care o poate împrumuta un județ este de 15.000.000 lei.

Pentru a solicita împrumutul, este nevoie de acordul consilierilor județeni. Propunerea va fi supusă la vot în ședința din data de 28 iulie.


About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *