Consilierii PSD, nemulțumiți cu privire la alocarea unor bani către comune cu primari PNL și UDMR

5
1785

Proiectul de hotărâre în baza căruia sume frumoase de bani vor ajunge din bugetul Consiliului Județean în conturile unor primării sălăjene a stârnit nemulțumiri în rândul consilierilor județeni social democrați, la ședința din 30 iunie.

Proiectul privind rectificarea bugetului propriu al judeţului şi al instituţiilor şi serviciilor publice subordonate Consiliului judeţean pe anul 2021 a generat discuții între putere și opoziție, aceasta din urmă considerând că unii primari, din partide aflate la putere, sunt tratați preferențial.

Concret, 3 primării UDMR și o primărie PNL primesc în total, de la Consiliul Județean Sălaj, 2 milioane de lei. Primăria Șimleu Silvaniei primește 1.000.00 lei , la Crasna merg 400.000 lei, la Cehu-Silvaniei vor ajunge 300.000 lei, iar Sărmășag primește 300.000 lei.

Toate bune și frumoase, o mână de ajutor este binevenită oricând, însă consilierilor PSD li s-a părut suspect faptul că, din cele 4 unități administrativ teritoriale care au depus cerere pentru acordarea acestui sprijin, 3 au făcut acest lucru în aceeași zi. Mai mult, consilierii PSD consideră că acești bani s-au acordat pe criterii politice și au invocat lipsa de transparență și absența unei proceduri de analiză completă a problemelor din județ.

„V-aș întreba, domnule președinte, sunt singurele unități administrative unde sunt probleme în acest județ sau mai sunt și alte solicitări? În cazul în care nu mai sunt și au fost doar acestea, totuși, nu se putea crea o procedură prin care să fie o analiză completă a tuturor problemelor sau a mai multor probleme din județul Sălaj, și celelalte unități administrative să beneficieze”, a întrebat consilierul județean PSD Sergiu Panie.

„Eu, personal, nu am convingerea că acele UAT-uri au depus cererile din proprie inițiativă”, a afirmat consilierul PSD Gheorghe Pop.

„Faptul că cele 3 UAT-uri au depus cererile în aceeași zi este cel puțin suspect. În aceeași zi să fie mobilizate toate trei, mi se pare cel puțin discutabil. Sau au avut un glob de cristal în care au reușit să comunice unele cu altele și au reușit să se mobilizeze, sau au fost anunțate”, a adăugat Valentina Souca, tot de la PSD.

Conducerii Consiliului Județean i s-a mai reproșat faptul că, înainte de a acorda acești bani, ar fi trebuit să întrebe toate primăriile din Sălaj dacă nu au probleme sau dacă au nevoie de ajutor.

Vicepreședintele Consiliului Județean, Szilagyi Robert-Istvan, le-a explicat celor nemulțumiți că instituția are la dispoziție un fond de rezervă și, dacă este nevoie, unitățile administrativ-teritoriale pot să depună cereri dacă au nevoie de sprijin.

Proiectul de Hotărâre a trecut cu 19 voturi favorabile și 10 voturi împotrivă.   

5 COMENTARII

  1. Souca Valentina si Fort Corina nu au ce lucra acasa sau la serviciul lor, s-au trezit si ele sa zica minciuni, ca doar le lipseste ciolanul. Nu le-a fost destul cat au fost la ISJ, cu Lucy, senatoreasa de trista amintire!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.