Condamnat pentru că și-a omorât soția, e cercetat acum pentru hărțuirea altei femei

În 1 octombrie 2023, o crimă oribilă șoca întreaga comunitate zălăuană. Pe strada Sfânta Vineri, un bărbat și-a omorât soția, chiar de ziua ei, strangulând-o cu un colier din plastic, apoi s-a predat polițiștilor. A fost o crimă din gelozie, comisă pe fondul unui conflict spontan. În ianuarie, anul acesta, magistrații l-au condamnat la închisoare pe viață pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat asupra unui membru de familie.

După comiterea faptei, au ieșit la iveală alte detalii din viața de cuplu a celor doi soți. Victima depusese, în 2021, actele pentru divorț, după ce soțul a bătut-o. A fost emis atunci și un ordin de protecție pe numele său. Doar că soția a renunțat ulterior la demersul său.

Nu doar soția i-a căzut victimă. Pe numele bărbatului mai există un dosar penal, pentru hărțuire, deschis de procurori încă din anul 2021. A fost trimis în judecată pentru această faptă chiar în luna în care și-a omorât soția, la circa trei săptămâni după comiterea faptei, când era deja în arest. O femeie îl acuză că, din 2021 până în 2023, ar fi hărțuit-o în mod repetat, atât telefonic cât și în propria locuință. Nici măcar faptul că femeia a anunțat poliția nu l-a intimidat pe bărbat, în toată această perioadă.

În decembrie 2023, Judecătoria Șimleu Silvaniei a constatat legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală care au stat la baza emiterii rechizitoriului procurorilor privindu-l pe inculpatul O. Sorin Vasile și a dispus începerea judecării cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de hărțuire, dar nu a stabilit încă un prim termen pentru judecata pe fond.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *