septembrie 23, 2023

Concursul de Matematică „Teodor Topan” și-a desemnat câștigătorii (video)

0

Peste două sute de elevi de gimnaziu și liceu, din mai multe județe din țară, au participat la Concursul de Matematică „Teodor Topan”, găzduit sâmbătă, 17 decembrie, de Școala Gimnazială „Silvania” Șimleu Silvaniei. Din județul Sălaj, opt elevi au reușit să obțină premii și mențiuni.

Ajuns la cea de-a XV-a ediție, evenimentul desfășurat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Sălaj și sponsorizat de Primăria Orașului Șimleu Silvaniei a reunit matematicieni din clasele V-XII, reprezentând județele Alba, Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Mureș, Maramureș, Satu-Mare, Timiș și Sălaj, cărora li s-au alăturat elevi din București și din Republica Moldova.

Sursa video: www.youtube.com – Autor, Ovidiu Teieru

Din comisia de elaborare a subiectelor au făcut parte: conferențiar universitar doctor Dorel Miheț – Universitatea de Vest Timișoara; lector universitar doctor Andrei Eckstein – Universitatea Politehnica Timișoara; profesor universitar doctor Dorin Andrica – Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca; asistent universitar Vlad Mihaly – Universitatea Tehnică Cluj-Napoca; Robert Pop, student – Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca și, nu în ultimul rând, lector universitar doctor Cătălin Țurcaș – Universitatea „Babeș-Bolyai”Cluj-Napoca, principalul coordonator al întregii activități.

Lucrările au fost evaluate de o comisie alcătuită din profesori sălăjeni, profesori din alte județe, lectori, conferențari și profesori universitari.

Primăria Orașului Șimleu Silvaniei a oferit premii în bani, mențiuni, medalii, diplome și cărți.

Din județul Sălaj, au obținut premii și mențiuni următorii elevi:

Ciurbe Bogdan, clasa a V-a, Colegiul Național „Silvania” Zalău, Premiul al III-lea (prof. Isa Lavinia );

Loga Patrik, clasa a XI-a, Colegiul Național „Silvania” Zalău Premiul al III-lea ( prof. Turdean Katalin);

Gaidoș Ana-Nicole, clasa a V-a, Colegiul Național „Silvania” Zalău, Mențiune (prof. Isa Lavinia);

Torje Iulia, clasa a VI-a , Școala Gimnazială „Silvania”Șimleu, Mențiune (prof. Crișan Adriana);

Iacob Maria, clasa a VII-a, Colegiul Național „Silvania” Zalău, Mențiune (prof. Isa Lavinia);

Man Eduard, clasa a VII-a, Școala Gimnazială.„Silvania” Șimleu, Mențiune (prof. Crișan Adriana);

Rad Viorela, clasa a VIII-a, Centrul Județean de Excelență Sălaj, Mențiune ( prof. Crișan Adriana și prof. Cozac Emil);

Maxim Andrei, clasa a XI-a, Colegiul Național „Silvania” Zalău, Mențiune (prof. Lucaciu Simona)

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut