octombrie 7, 2022

Concursul brazilor de la Spitalul Județean și-a desemnat câștigătorii

Concursul brazilor de Crăciun, organizat la Spitalul Județean de Urgență Zalău, și-a desemnat câștigătorii. Clasamentul a fost anunțat în ziua de Ajun, după ce, timp de câteva zile, pe pagina de Facebook a unității medicale a putut fi admirată și recompensată cu un like munca fiecărei secții în parte. La ediția din acest an a competiției, premiile au ajuns la Urologie și Pediatrie.

La categoria “ Cel mai popular brad”, câștigătoare a fost desemnată Secţia Urologie.

La categoria “ Cel mai tematic brad”, premiul a fost obținut de Secţia Pediatrie.

Fiecare echipă a încercat să aducă pe secția unde lucrează atmosfera sărbătorilor de iarnă și toți brazii sunt frumoși și originali. Au luat foarte în serios competiţia şi s-au întrecut în a împodobi pomii de Crăciun cu cele mai inedite podoabe, de la măști până la stetoscoape.

“Ne aflăm la finalul unui an foarte dificil pentru pacienţi şi pentru personalul medical. Împodobirea brazilor de Crăciun a fost un prilej de a uita pentru o clipă de momentele grele de peste an şi de a aduce un strop de bucurie pacienţilor Spitalului Județean de Urgență Zalău, dar şi celor care îi îngrijesc. Întregul personal medical a participat cu mult suflet în realizarea brazilor de Crăciun şi rezultatele au fost minunate”, au transmis reprezentanții spitalului.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.