ianuarie 29, 2023

Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) reaminteste producatorilor agricoli ca masura de interventie pe piata cerealelor este activa, incepand din data de 1 noiembrie 2008, pana la 31 mai 2009.
In cadrul acestui mecanism de preluare a cerealelor la interventie, potrivit regulamentelor europene, toti detinatorii de stocuri de cereale le pot vinde organismului de interventie al statului membru, respectiv Agentiei de Plati in cazul Romaniei, la un pret de interventie de 101,31 euro/tona.
Cerealele pentru care se pot aplica masuri de interventie sunt graul comun, graul dur, orzul, sorgul si porumbul, care indeplinesc conditiile cantitative si calitative specificate in regulamentul R (CE) NR. 687/2008 al Comisiei Europene din 18 iulie 2008.
Astfel, orice detinator al unei cantitati de cel putin 80 de tone de cereale, respectiv 10 tone de grau dur, poate depune o oferta la centrele judetene APIA. Totodata, cerealele trebuie sa indeplineasca conditii referitoare la nivelul maxim admis de substante contaminante (micotoxine, resturi de pesticide, metale grele si de contaminare radioactiva), precizate de legislatia comunitara.
Atasat formularului-tip pe care ofertantul il depune la centrele judetene APIA, trebuie sa existe dovada virarii in contul APIA a sumelor aferente efectuarii analizelor, precum si copii ale documentelor prin care se poate face verificarea informatiilor solicitate. In plus, pentru vanzarea porumbului la un pret de interventie, ofertantul trebuie sa faca dovada ca a constituit o garantie de 15 euro pe tona.
Depozitarea cerealelor preluate la interventie se face in depozite agreate de APIA din cadrul celor autorizate de Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR) prin DADR judetene si cu obligatia depozitarilor de a pastra nealterate cantitatile si calitatile cerealelor, in baza unor contracte de depozitare incheiate de acestia cu APIA.
Pana la aceasta data, APIA a inregistrat o cerere de oferta a 500 tone de grau comun si o cerere de oferta a 500 tone de porumb. Cele doua cereri de ofertare a cerealelor au fost refuzate dupa verificarea administrativa.
Cadrul legal:
– Regulamentul Comisiei (CE) nr. 687/2008 din 18 iulie 2008 prin care se stabilesc procedurile de preluare a cerealelor de catre agentiile de plati sau de catre agentiile de interventie si metodele de analiza pentru determinarea calitatii cerealelor;
– Regulamentul Comisiei (CE) nr. 824/2000 prin care se stabilesc procedurile de preluare la interventie si metodele de analiza pentru determinarea calitatii cerealelor (modificat si completat de Regula-mentele Comisiei (CE) nr. 1068/2005 si nr. 1572/2006);
– Regulamentul Comisiei (CE) nr. 884/2006 privind normele detaliate pentru aplicarea Regulamentului Consiliului nr. 1209/2005 referitor la finantarea din FEGA a masurilor de interventie sub forma operatiunilor de depozitare publica si a operatiunilor de contabilizare a depozitarilor publice de catre agentiile de plati ale Statelor Membre;
– Regulamentul (CE) nr. 2131/1993 privind procedurile si conditiile de punere in vanzare a cerealelor detinute de organismele de interventie cu modificarile si completarile ulterioare.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut