Urmare a modificarii Legii nr.119/1996 cu privire la actele de stare civila prin Legea nr.201 din 02.06.2009, incepand cu data de 13.06.2009 transcrierea certificatelor si extraselor de stare civila ale cetatenilor romani procurate din strainatate, se efectueaza cu aprobarea primarului unitatii administrativ-teritoriale de la locul de domiciliu al solicitantului, cu avizul prealabil al Directiei Judetene de Evidenta a Persoanelor Salaj.
Prin urmare, cererea de transcriere a certificatelor de stare civila procurate in strainatate se va depune la Serviciile Publice Comunitare Locale de Evidenta a Persoanelor de la domiciliul solicitantului sau, acolo unde acesta nu exista, la primariile de domiciliu – serviciile de stare civila, fiind solutionate pe plan local, fara a mai fi necesara aprobarea Inspectoratului National pentru Evidenta Persoanelor.
Comunicat
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...