octombrie 1, 2022

Competitie de sah la Simleu, de Ziua Nationala

Evenimentul a fost organizat de scoala “Silvania” împreuna cu Primaria si Consiliul Local simleu, iar la start s-au aflat 64 de elevi din oras si din împrejurimi

rn

Cu ocazia Zilei Nationale a României, la simleu Silvaniei au avut loc mai multe manifestari si chiar competitii sportive.
Astfel, împreuna cu Primaria si Consiliul Local, scoala Gimnaziala “Silvania” Simleu Silvaniei a organizat o competitie de sah, la care au participat elevi de la institutiile scolare din orasul de la poalele Magurii, dar si din împrejurimi.
Aflându-ne în Anul Centenarului, organizatorii i-au dat o denumire speciala:?Cupa “Centenarului”.
Competitia s-a desfasurat la finalul saptamânii trecute, iar pentru duelurile de pe cele 64 de patratele de pe tabla de sah s-au înscris… 64 de elevi, pe trei categorii de vârsta: clasa pregatitoare, clasele I – IV si clasele V – VIII (baieti + fete).
La final, toti participantii au primit diplome, iar copiii de pe podium au primit distinctii: primul loc de la cele sase întrecerii a cucerit trofeul, în timp ce ocupantii locurilor doi si trei au primit medalii.
De precizat faptul ca, între cei 12 premianti, si-a facut loc si o eleva din afara orasului, este vorba de Raisa sandor de la scoala Valcau de Jos, cea care a câstigat competitia la categoria clasa pregatitoare.
De adaugat faptul ca oficialii competitiei de la scoala “Silvania” au fost antrenorul de sah – Vasile Ivan, si profesorii de educatie fizica – Mirela Lazar si Barna Krisztian, cei care s-au aflat si în postura de arbitri.

rn

Cupa Centenarului

rn

Categoria clasa pregatitoare – fete:
1. Raisa sandor (scoala Gimnaziala Valcau de Jos)
2. Alexandra Ribar (scoala Gimnaziala SILVANIA simleu)
3. Irina Trinca-Rad (scoala Gimnaziala HOREA simleu)

rn

Categoria clasa pregatitoare – baieti:
1. Orgovan Krisztian (scoala Gimnaziala SILVANIA)
2. Magyar Erik (scoala Gimnaziala Bathory simleu)
3. Magyar Alex (scoala Gimnaziala Bathory simleu)

rn

Categoria clasele I – IV – fete:
1. Iulia Vedinas (scoala Gimnaziala SILVANIA simleu)
2. Sara Magyar (scoala Gimnaziala Bathory simleu)
3. Maria Veres-Pop (scoala Gimnaziala SILVANIA)

rn

Categoria clasele I – IV – baieti:
1. David Veres (scoala Gimnaziala Bathory simleu)
2. Losonczi Cristian (scoala Gimnaziala SILVANIA)
3. Kovacs Krisztian (scoala Gimnaziala Bathory)

rn

Categoria clasele V – VIII – fete:
1. Egri Kriszta (scoala Gimnaziala Bathory simleu)
2. Boti Vivien (scoala Gimnaziala Bathory simleu)
3. Daria Zaha (scoala Gimnaziala SILVANIA simleu)

rn

Categoria clasele V – VIII – baieti:
1. Vlad Oros (scoala Gimnaziala SILVANIA simleu)
2. Antonio Bonte (scoala Gimnaziala SILVANIA simleu)
3. Tudor Purghe (scoala Gimnaziala SILVANIA)

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.