Primăria Municipiului Zalău a semnat luni cu Asociaţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest contractul de finanţare pentru proiectul „Reabilitarea Colegiului Tehnic «Alesandru Papiu Ilarian» – corp A, B, Internat şi construirea unui corp de legătură”. Valoarea estimată a contractului este de 10,7 milioane de lei, „fiind cel mai mare buget alocat reabilitării şi extinderii unei şcoli”, a declarat primarul Radu Căpilnaşiu. Potrivit edilului, proiectul prevede „reabilitarea in intregime a celor două corpuri ale Colegiului Tehnic, inclusiv reabilitare termică, construirea unui corp de legătură intre cele două corpuri, reabilitarea internatului, refacerea curţilor, dotarea cu echipamente IT şi un ascensor pentru persoane cu dizabilităţi”. Durata de implementare a proiectului este de 24 de luni de la data semnării contractului de execuţie, primarul Căpilnaşiu trăgand nădejde că in aproximativ două luni de zile se va finaliza licitaţia şi va fi desemnată firma constructoare, „pentru a prinde o perioadă cat mai mare din vacanţă”, ca să nu fie afectate cursurile.