Cîțu și Orban vin la Zalău. Miza – voturile PNL Sălaj la alegerile din toamnă

Sâmbătă, 17 iulie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău, membrii PNL Sălaj sunt așteptați să-și aleagă noua conducere județeană. Deocamdată, și probabil că așa va rămâne, singurul candidat la președinția filialei județene este deputatul Lucian Bode, ministru al Afacerilor Interne. Însă miza Conferinței județene de alegeri a PNL Sălaj nu este, acum, alegerea noii conduceri, ci prezența celor doi candidați importanți la președinția națională a partidului. Vine la Zalău Ludovic Orban, actualul președinte PNL? Dar principalul său contracandidat, Florin Cîțu?

PNL Sălaj s-a plasat în tabăra lui Cîțu

Încă de la anunțarea candidaturii sale la șefia PNL, premierul Florin Cîțu s-a bucurat de sprijinul președintelui PNL Sălaj, Lucian Bode. Surse oficiale din cadrul PNL Sălaj confirmă prezența premierului la Conferința Județeană de sâmbătă de la Zalău. Surpriza vine din partea lui Ludovic Orban care s-ar putea să participe la același eveniment. Pe surse, am aflat că Ludovic Orban și-a trecut pe agenda săptămânii și el prezența la Zalău: ”Program Orban Ludovic: Ora 16.00 Participare la conferința de alegeri interne din cadrul Organizației PNL Sălaj. Locație: Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău”. Prima nedumerire ar fi de ce vine Orban într-o filială unde singurul candidat la șefie a declarat public că-l susține pe contracandidatul său? A doua ar fi: vom avea parte de prima dezbatere între candidații principali la șefia PNL chiar aici, la Zalău?

Rămâne de văzut dacă cei doi vor avea prima confruntare în Sălaj sau o vor amâna pentru congresul din toamnă.

5 thoughts on “Cîțu și Orban vin la Zalău. Miza – voturile PNL Sălaj la alegerile din toamnă

  1. Nu intereseaza pe nimeni acest simulacru de congres! Atot timp cat se stie cine candideaza, unicul si cel mai iubit, sa se aleaga pana se alege praful de ei. Suntem vai de capul nostru cu un oras de doi bani, la limita subdezvoltarii si saraciei, de doua zile nu avem apa si lor le arde de congrese. Pacat ca sunt scumpe rosiile, sa le trantim cate o tomata in chelie! Marș!

  2. si io credeam ca vin sa faca ceva proiecte de dezvoltare , sa asigure finantare pentru anumite lucrari, investitii, sa sprijine sectorul privat, sa …

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.