Cioban accidentat mortal și 8 oi omorâte de un șofer care venea de la Cluj la Zalău

Cioban accidentat mortal și 8 oi omorâte de un șofer care venea de la Cluj la Zalău
FOTO Pixabay

Un bărbat care circula pe marginea DN 1 F în judeţul Cluj, cu o turmă de oi, a fost accidentat mortal de o maşină. 8 oi au murit în accident.

IPJ Cluj anunţă, luni, că a fost înregistrat un accident rutier pe DN1F – E81, în comuna Sânpaul.

”Din primele cercetări efectuate la faţa locului, s-a constatat că un bărbat, de 62 de ani, care circula cu autoturismul pe direcţia Cluj-Napoca spre Zalău, la km 21+410 metri a accidentat un bărbat de 67 de ani, care însoţea o turmă de ovine pe partea carosabilă. În urma accidentului rutier, pietonul a fost transportat la o unitate medicală din Cluj-Napoca, în vederea acrodării îngrijirilor de specialitate”, a transmis sursa citată.

Poliţiştii au precizat că, ulterior, bărbatul a fost declarat decedat.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii precizează, de asemenea, că 8 oi au fost ucise în urma accidentului rutier.

Sursa ziare.com

About Author

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *