Chiar și fără bani de la autoritățile locale, FC Zalău s-a inscris in Liga a III-a

După nouă ani în care a evoluat în Liga a III-a, FC Zalău a ajuns pe marginea prăpastiei, iar gruparea de sub Meseş este aproape de defiinţare, după ce autorităţile locale au anunţat că nu vor mai susţine financiar echipa.

Chiar joi, după o întâlnire la sediul primăriei, preşedintele Ioan Morar a fost înştiinţat şi în mod oficial că echipa zălăuană nu va mai beneficia de susţinere financiară din partea autorităţilor locale, însă cu toate acestea, conducătorul a înscris FC Zalău în Liga a IIII-a.

Ieri a fost şi ultima zi de înscriere în acest eşalon pentru echipele care au acest drept, astfel că şi FC Zalău a trimis la sediul FRF o cerere de înscriere. Asta cu toate că încă formaţia ”alb-albastră” nu are lot de jucători, antrenor, dar nici bani de la autorităţile locale.

Indiferent ce se întâmplă eu mi-am făcut datoria. Nu ne-a costat nimic să înscriem echipa în Liga a III-a, dar vom vedea ce va fi în perioada următoare. Nu mai vreau să comentez această situaţie”a spus preşedintele Ioan Morar.

Noul sezon din Liga a III-a va începe pe 26 august, însă FC Zalău ar urma să debuteze mai repede în faza naţională a Cupei României.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *