La solicitarea Doricăi Dan, președintele Asociaţiei Prader Willi din România, primarul Ionel Ciunt a inițiat un proiect de hotărâre pentru prelungirea perioadei în care Asociația, respectiv Centrul NoRo, își vor menține sediul în clădirea de pe strada 22 Decembrie 1989, numărul 9, unde funcționează încă de la înființare, din anul 2009.

Inițiativa primarului a fost prezentată și apoi aprobată de consilierii locali în cadrul ședinței extraordinare din 16 septembrie. Prin urmare, Asociația Prader Willi și Centrul pilot pentru Boli Rare – NoRo – Zalău rămân chiriașii municipalității în aceeași locație până în anul 2039.

Motivul pentru care s-a cerut prelungirea contractului de comodat este acela că se dorește accesarea unor fonduri de la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale pentru modernizarea clădirii și, implicit, crearea unor condiții mai bune pentru beneficiari.

Una dintre condițiile de eligibilitate a proiectului de modernizare este dovada solicitantului banilor că acel spațiu modernizat va rămâne în folosința lui cel puțin 10 ani de la finalizarea lucrărilor. Cum contractul de comodat expiră în anul 2029, a fost necesară prelungirea sa prin hotătâre de Consiliu Local pentru a se putea accesa fondurile disponibile.

Termenul de depunere a proiectelor la Ministerul Muncii este 18 septembrie, din acest motiv a fost urgentat votul în forul legislativ al Municipiului.

Ce lucrări se vor realiza

Așa cum arată inițiatorul, Asociația Prader Willi, în calitate de solicitant al fondurilor guvernamentale, vrea să profite de oportunitatea oferită de Minister și să realizeze reparații capitale la exteriorul clădirii,
să doteze Centrul cu panouri fotovoltaice, înlocuirea chillerului şi achiziţia unor echipamente.

Centrul Pilot de referinţă pentru Boli rare se adresează copiilor cu boli rare, copiilor cu tulburări din spectrul autistic şi alte dizabilităţi, asigurând o gamă largă de posibilităţi terapeutice specifice, prin care se urmăreşte dezvoltarea de abilităţi pe diverse componente care să facă posibilă integrarea lor în societate.

Scopul investițiilor dorite este acela de a putea continua să ofere servicii de calitate pentru beneficiarii Centrului.