octombrie 4, 2022

Centrele medicale de permanenta se dovedesc un succes

Peste 100 de persoane se adreseaza saptamanal medicului de familie de garda din centrul de permanenta Zalau.
La Centrul de permanenta din Zalau, situat in incinta Spitalului Judetean de Urgenta, se adreseaza zilnic 15-20 de persoane cu pro-bleme de sanatate care tin de competenta medicinei generale, iar in weekend numarul pacientilor este dublu. Zalauanii au astfel posibilitatea de a beneficia de ser-viciile unui medic de familie, chiar si in afara programului de lucru al medicului la care este inscris. Aceste cazuri ajungeau inainte la Unitatea de Primire a Urgentelor, creand aglomeratie si intarziind astfel timpul in care sunt tratate cazurile de urgente reale. Dr. Olimpia Moigradean, coordonatorul centrului, ne-a spus ca sapte medici de familie fac garzi, prin rotatie. „Am pornit in 18 iulie si avem efectuate peste 300 de consultatii. In weekend avem cate 30-40 de pacienti, dar in aceasta perioada nu e nici foarte multa patologie. In toamna, cand merg copiii la scoala si apar virozele respiratorii ne asteptam sa fie mai aglo-merat. Dupa mine, e un ser-viciu eficient care merita continuat”, ne-a declarat medicul de familie.
O treime din cazurile tratate la UPU nu sunt urgente medicale
Centrul de permanenta Zalau a fost infiintat la solicitarea Consiliul Judetean Salaj – care suporta cheltuielile de functionare- pentru a descongestiona numarul de cazuri tratate de UPU, in special in weekend, cand cabinetele medicilor de familie sunt inchise. Codruta Puscas, purtatorul de cuvant al Spitalului Judetean Zalau, ne-a declarat ca numarul de pacienti consultati de medicii de la Urgenta, pe perioada weekendului a scazut de la 360 – 380 la 260 imediat dupa deschiderea centrului, dar ulterior a crescut treptat la aproximativ 300 de cazuri. Numarul de cazuri care reprezinta urgente medicale reale reprezinta, in continuare aproximativ o treime din totalul cazurilor inregistrate la UPU, potrivit ultime-lor statistici. Oamenii aleg benevol la ce serviciu apeleaza, in functie de suferinta pe care o au. In principiu, medicii de la Urgenta nu pot refuza nici un caz.
Inca doua centre de permanenta
Prefectul Judetului Salaj, Vegh Alexandru, a declarat ca apreciaza modul in care functioneaza cele doua centre de permanenta deschise pana acum, de la Zalau si Cehu Silvaniei, si a mentionat ca in aproximativ o luna se vor deschide alte doua centre, la Crasna si Ileanda. „La Crasna se lucreaza la amenajarea locatiei, iar la Ileanda spatiul este pregatit, ramane doar ca medicii de familie sa se asocieze. Primarii s-au angajat sa sustina financiar functionarea centrului”, a precizat prefectul.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.